Democraţii au reuşit marţi să menţină locul disputat de guvernator al statului New York, unul dintre fiefurile lor, care a fost totuşi scena unei curse mai strânse decât se aştepta în alegerile de la jumătatea mandatului, potrivit presei americane, relatează miercuri AFP, conform AGERPRES.
Guvernatoarea în exerciţiu Kathy Hochul, care l-a înlocuit pe Andrew Cuomo demis după un scandal, l-a învins pe adversarul său republican Lee Zeldin, potrivit canalelor ABC şi NBC.
Republicanul J.D. Vance a fost ales marţi senator de Ohio, potrivit estimărilor presei americane, o prima dezamăgire majoră pentru preşedintele democrat Joe Biden în alegerile cruciale de la mijlocul mandatului.
J.D. Vance, fost militar, autor al unei cărţi de succes despre clasa de mijloc albă, a câştigat astfel un loc lăsat vacant de un republican în faţa democratului Tim Ryan, potrivit ABC şi NBC.
Americanii au votat marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului - 'midterms', care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă.
Cursă strânsă: Democrații lui Joe Biden au reușit să menţină locul disputat de guvernator al statului New York
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

362
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
362

465
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
465

1.845
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
1.845

798
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
798

1.894
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.894

1.884
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.884

1.209
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.209

404
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
404

1.775
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.775

2.071
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.071

5.186
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.186

1.624
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.624

3.287
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.287

















Comentează