Decizii ISTORICE luate la Paris: Cum va fi combătură încălzirea globală

Limitarea încălzirii globale la cel mult 2 grade Celsius faţă de media temperaturilor din epoca preindustrială, verificarea tuturor angajamentelor asumate de statele semnatare la fiecare 5 ani şi ajutor financiar pentru ţările în curs de dezvoltare din sud, din partea celor dezvoltate - acestea sunt principalele prevederi ale acordului final prezentat sâmbătă, în cadrul Conferinţei internaţionale privind schimbările climatice (COP21) de la Paris, conform Agerpres, care citează AFP.

Textul acordului propune limitarea creşterii temperaturii globale medii "cu cel mult 2 grade Celsius" şi "continuarea eforturilor pentru a coborî această limită de creştere până la 1,5 grade Celsius". Obiectivul celor 2 grade Celsius, prin raport la epoca preindustrială a fost stabilit în 2009, la Copenhaga şi impune reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) dar şi măsuri de economisire a energiei şi investiţii în energiile regenerabile, precum şi planuri de reîmpăduriri pe suprafeţe extinse. 

Numeroase ţări, în special statele insulare care sunt primele ameninţate de perspectiva creşterii nivelului oceanului planetar, sunt în pericol în cazul în care creşterea mediei temperaturilor globale va depăşi 1,5 grade Celsius. 

Dintre cele 195 de state reprezentate la conferinţa de la Paris, 186 au anunţat măsuri privind limitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la orizontul anului 2030. Dar chiar şi dacă aceste măsuri vor fi respectate întocmai, ele ar fi dus la o creştere a temperaturii medii globale de aproximativ 3 grade Celsius. 

Pentru a atinge obiectivul celor 2 grade Celsius textul propune "un vârf al emisiilor de gaze cu efect de seră cât mai scăzut posibil şi adoptarea cât mai rapidă a unor reduceri rapide ale poluării (...) pentru a ajunge la un echilibru între emisiile rezultate din activităţile antropice şi cele ce pot fi absorbite", o referinţă posibilă la păduri, dar şi la tehnologiile noi de captare şi stocare ale dioxidului de carbon. 

Una dintre dispoziţiile cheie ale acordului se referă la constituirea unui mecanism voluntar de verificare a respectării angajamentelor naţionale. O astfel de verificare se va desfăşura la fiecare 5 ani şi va "reprezenta o continuare a raportului precedent". O primă revizie obligatorie ar urma să aibă loc în 2025, după un bilanţ colectiv de acţiune prevăzut pentru anul 2023. O primă discuţie cu privire la acţiunile întreprinse şi măsurile luate între timp este prevăzută pentru anul 2018. 

Convenţia ONU asupra Climei din 1992 a introdus o distincţie strictă între ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte împărţirea obligaţiilor în acest domeniu. Ţările industrializate, cum sunt SUA, doresc să fragmenteze această linie de demarcaţie clară, iar ţările în curs de dezvoltare, aşa cum este India, refuză să accepte ştergerea demarcaţiei în numele dreptului lor de dezvoltare şi a responsabilităţii istorice a emisferei nordice în ceea ce priveşte poluarea excesivă şi a schimbărilor climatice. 

În ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, această "diferenţiere" rămâne activă: ţările dezvoltate "trebuie să fie pe punctul de a adopta obiective ale reducerilor de emisii poluante în valoare absolută", în timp ce ţările în curs de dezvoltare "trebuie să continue să-şi îmbunătăţească eforturile" în lupta împotriva încălzirii globale, în funcţie de situaţia lor naţională. 

O altă dispoziţie importantă este cea cu privire la acordarea unui ajutor financiar ţărilor din emisfera australă. În 2009 ţările dezvoltate au promis că vor vărsa 100 de miliarde de dolari pe an, începând cu 2020, pentru finanţarea politicilor climatice din ţările în curs de dezvoltare. Acestea din urmă au solicitat o creştere progresivă a acestei sume şi o mai mare claritate cu privire la mijloacele de transpunere în practică ale acestei dispoziţii. 

De cealaltă parte, ţările dezvoltate nu doresc să suporte singure aceste costuri şi solicită contribuţii şi din partea unor ţări aflate în plină expansiune economică, precum China, Coreea de Sud, Singapore sau de la ţările cu bogate rezerve de petrol. Formula propusă este că "ţările dezvoltate ar trebui să asigure resursele financiare pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare" să se adapteze la efectele schimbărilor climatice şi să ia măsuri pentru a-şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră.