Districtul şcolar din Los Angeles, al doilea cel mai important din Statele Unite, a decis joi să impună tuturor elevilor cu vârsta de 12 ani şi peste vaccinarea împotriva COVID-19 dacă doresc să frecventeze o instituţie publică, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Acest vot al responsabililor districtului vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.
Decizia survine în timp ce preşedintele Joe Biden a anunţat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.
Decizia districtului şcolar din Los Angeles de a impune purtarea măştii atât în interior cât şi în exterior ar putea servi drept exemplu pentru mulţi alţii. Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID -19.
Moţiunea, adoptată în unanimitate cu şase voturi, prevede ca toţi copiii prezenţi fizic în clasă trebuie să fi primit o primă doză de vaccin până la 21 noiembrie, iar a doua până cel târziu pe 19 decembrie.
Decizie-șoc în SUA: Copiii peste 12 ani din Los Angeles nu pot merge la școală dacă nu se vaccinează anti-COVID
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2

688
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
688

610
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
610

562
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
562

1.926
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.926

1.673
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.673

883
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
883

1.421
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.421

1.646
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.646

4.088
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.088

2.875
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
2.875

2.014
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.014

2.034
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.034

















Comentează