Inger Stojberg, fostă şefă a Ministerului Imigraţiei şi Integrării din Danemarca, care este acuzată de încălcarea legii prin faptul că a separat din oficiu cupluri de solicitanţi de azil, compare joi în faţa Curţii speciale de justiţie de la Copenhaga, o procedură extrem de rară în ţara nordică, transmite AFP potrivit Agerpres.
''Este primul caz în 25 de ani şi până acum a existat un singur caz comparabil, este ceva istoric'', a declarat Frederik Waage, profesor de drept la Universitatea Danemarcei de Sud.
În timpul celor 46 de zile ale procesului, cei 26 de judecători ai Curţii speciale, care nu se reunesc decât pentru a judeca actuali sau foşti membri ai guvernului, au misiunea de a decide dacă Stojberg (48 de ani) a încălcat ''Convenţia europeană privind drepturile omului'' prin ordinul de separare a cuplurilor de solicitanţi de azil în cazurile când femeia este minoră.
În 2016, un număr de 23 de cupluri au fost separate, fără o examinare individuală a dosarului lor, în virtutea ordinului dat de ministrul liberal Inger Stojberg, care ulterior şi-a părăsit partidul, fără însă a renunţa şi la mandatul de deputată.
O circumstanţă agravantă este, în opinia Parchetului, faptul că ea ar fi dat ''informaţii incorecte sau înşelătoare'', indică actul de acuzare.
În discursul său în parlament, care conform procedurii a adoptat actul de acuzare în luna februarie, Inger Stojberg a apreciat că a ''făcut ceea ce, în opinia sa, era singurul lucru politic şi uman de făcut'', pentru a lupta împotriva căsătoriilor forţate în rândul copiilor.
Dintre cei 179 deputaţi din Folketinget (parlamentul danez), 139 au votat în favoarea actului de acuzare, 30 s-au opus şi zece nu au participat la vot.
Decizie istorică în Danemarca - Fost ministru, trimis în judecată pentru separarea cuplurilor de migranți
București
11°C
Articole Similare

31
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
31

23
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
23

1.731
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.731

1.760
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.760

2.166
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.166

2.387
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.387

5.856
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.856

2.814
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.814

80
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
80

3.484
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.484

2.734
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.734

96
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
96

1.147
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.147
















Comentează