Curtea de Apel Bucureşti a decis că Mihai Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a deţinerii simultane de funcţii şi calităţi, informează Agerpres.
Adrian Ştef a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în martie 2014, el a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti solicitând anularea raportului întocmit de inspectorii de integritate, însă acţiunea sa în justiţie a fost respinsă de judecători ca inadmisibilă.
Decizia instanţei nu este definitivă, Adrian Ştef având posibilitatea să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe 21 martie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Mihai Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare şi fost vicepreşedinte al CJ, ca urmare a deţinerii simultane de funcţii şi calităţi.
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de vicepreşedinte al CJ Satu Mare (2008 - 2012), Mihai Adrian Ştef a deţinut şi funcţia de administrator al SC Ştef & CO SRL (21 iunie 2008 - 21 aprilie 2009) şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Ştef Mihai Adrian Persoană Fizică Autorizată STEF (21 iunie 2008 - 18 iunie 2012).
De asemenea, în perioada exercitării mandatului de preşedinte al CJ Satu Mare, el a deţinut simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică (în perioada 18 iunie 2012 - 30 mai 2013).
Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.
Decizie în instanţă: Preşedinte de consiliu judeţean, incompatibil
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

965
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
965

377
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
377

1.243
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.243

2.461
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.461

928
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
928

4.350
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
4.350

738
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
738

814
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
814

1.376
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.376

1.991
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.991

688
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
688

3.153
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
3.153

4.468
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
4.468
















Comentează