Organizaţiile membre al Alianţei pentru Turism (APT), alături de sindicatele din România, apreciază decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2022, "vitală atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională".
"Cele 24 de organizaţii care acoperă tot spectrul industriei ospitalităţii, reunite sub numele Alianţa pentru Turism (APT), împreună cu CNS Cartfel Alfa, Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) Constanţa, Blocul Naţional Sindical (BNS), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice, Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) salută decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022, vitală atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională", se arată într-un comunicat de presă al APT, transmis luni AGERPRES.
La finalul săptămânii trecute a avut loc o masă rotundă care a reunit toate organizaţiile din domeniu, in urma căreia au fost emise mai multe concluzii şi soluţii: acordarea obligatorie a voucherelor de vacanţă personalului plătit din fonduri publice, în cuantum de 1.450 de lei/an/salariat; utilizarea voucherelor de vacanţă exclusiv pe teritoriul României, la orice unitate turistică afiliată sistemului, în orice perioadă a anului; valabilitatea voucherelor de vacanţă - un an de zile de la emitere; emiterea voucherelor de vacanţă exclusiv pe suport electronic; menţinerea facilităţilor fiscale pentru voucherele de vacanţă acordate (deductibilitate şi scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii în cuantum de şase salarii minime).
În viziunea reprezentanţilor industriei ospitalităţii, legiferarea ar trebui să vizeze o perioadă de minimum cinci ani, cu alocarea anuală a sumelor de la bugetul de stat, întrucât "o asemenea decizie, pe termen lung, va asigura continuitate şi predictibilitate".
"Trebuie reţinut că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public a fost doar suspendată pentru 2021. Timpul rămas pentru adoptarea acordării voucherelor pentru anul 2022 este foarte limitat! Este absolut necesar ca reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru bugetari să fie reglementată rapid, până pe maxim 15 decembrie, pentru a fi cuprinsă în Bugetul pentru anul 2022. Din cauza presiunii timpului, toate organizaţiile implicate îşi oferă sprijinul pentru redactarea legislaţiei necesare precum şi a modificărilor legislative necesare. Într-o scrisoare adresată Guvernului şi noului ministru al Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, se solicită formarea unei echipe de lucru care să lucreze cu Guvernul din partea mediului privat şi a celorlalte organizaţii sindicale şi publice. O primă întâlnire între noul ministru şi semnatarii prezentului comunicat va avea loc pe 2 decembrie, la sediul ministerului. Toate organizaţiile implicate sunt de acord că programul poate să fie şi mai eficient atât ca motivare a angajaţilor în general, cât şi ca motivare a angajatorilor din sectorul privat, urmând ca în anul 2022 partenerii sociali să lucreze împreună pentru a identifica cele mai bune soluţii de îmbunătăţire a sistemului voucherelor de vacanţă", se menţionează în comunicat.
Înfiinţată în anul 2020, APT este construită ca o platformă informală de colaborare între membrii ei, organizaţii care au ca scop dezvoltarea sectorului turistic din România ci care respectă principii legale ci etice în afaceri. Alianţa reuneşte 24 de organizaţii membre, reprezentative pentru toate ramurile industriei ospitalităţii - agenţii de turism, ghizi, HoReCa, asociaţii de promovare, respectiv autorităţi publice.
Alianţa pentru Turism susţine înfiinţarea de Organizaţii de Management al Destinaţiei, atât la nivel local, cât ci naţional, precum ci pentru acordarea cât mai rapidă a granturilor pentru firmele afectate din sectorul turismului ci pentru compensările cuvenite pentru restricţiile din anul în curs.
Decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanţă, salutată de industria turismului: 'Vitală atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională'
București
8°C
Articole Similare

7
Ambasadorul Braziliei, referitor la exporturile de carne de vită: Standardele sanitare sunt cel puțin la fel de stricte ca în UE
7

748
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
748

1.863
Țara cu cea mai mare comunitate de români pregătește un plan de 5 miliarde de euro pentru a ține în frâu scumpirile la energie: TVA redus, combustibil mai ieftin
1.863

14
COTAR solicită reducerea accizelor la carburanţi şi avertizează: Scumpirea motorinei ar putea genera falimente în lanţ
14

1.285
Românii trebuie să se pregătească. Facturile ar putea crește de la 1 aprilie
1.285

24
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay
24

8
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
8

828
Urmează niveluri record la prețul petrolului: Cu cât războiul se va prelungi, cu atât va urca și costul barilului
828

69
CNAIR scoate la concesionare opt spații de servicii pe două autostrăzi și un drum expres
69

22
Modernizăm Neamțul cu fonduri europene: investiții de peste 1,32 miliarde lei
22

2.497
Se „fâsâie” cel mai ambițios proiect între România și Bulgaria: comunicare cuantică între Sofia și București
2.497

16
Criză în agricultura românească: Accesul la finanțare devine tot mai dificil, iar unii fermieri renunţă complet la îngrăşăminte
16

3.639
A fost desemnat orașul unde cea mai ieftină vacanță de o săptămână costă mai puțin 300 de euro. Plajele sale au devenit populare printre turiști
3.639
















Comentează