Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile, până la valoarea de 2.900 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se însă sub media multianuală a lunii octombrie (3.850 mc/s), conform prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în primele două zile ale intervalului de prognoză, în jurul valorii de 2.300 mc/s, apoi în creştere până la sfârşitul intervalului până la valoarea de 2.900 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.850 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în creştere uşoară pe sectorul Gruia - Calafat şi relativ staţionare pe sectorul Bechet - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Brăila şi relativ staţionare pe sectorul Galaţi - Tulcea", arată prognoza debitelor şi nivelurilor pentru intervalul 9 - 16 octombrie 2021, emisă de INHGA.
Pe râurile din ţară, prognoza de specialitate arată că debitele medii zilnice vor fi în prima zi a intervalului de prognoză (10 octombrie), în general staţionare, exceptând râurile din sud-vestul ţării, care vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării. În restul intervalului, respectiv până pe 16 octombrie, debitele vor fi relativ staţionare.
"Sunt posibile creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte din nordul şi centrul ţării, datorită precipitaţiilor prognozate", avertizează hidrologii.
Debitul Dunării va creşte la 2.900 mc/s în următoarele zile însă rămâne sub media lunii octombrie (INGHA)
Articole Similare

3
Patru bărbați reținuți pentru violență în familie, după ce și-au agresat părinții, soția și concubina
3

25
Cine este Dragoș Sprînceană: Milionarul Român-American, Emisar Special și Controversele Sale
25

1.073
Va accepta Radu Miruță provocarea? Sindicaliștii BNS, întrebări incomode despre miliardele din programul SAFE: 'Ne-am săturat de minciuni!'
1.073

1.552
'Am făcut-o varză pe Dani': Decizie șoc pentru românul care și-a ucis fosta soție cu ciocanul, apoi a incendiat-o
1.552

59
Explozie de solicitări la asigurători: Peste 180 de dosare de daună în patru zile, după ninsorile abundente
59

113
Descoperire șocantă într-un bloc din Deva: doi bărbați găsiți morți în apartamente diferite
113

69
Hit and run de Roșiori: O femeie a fost reținută de polițiști după ce a lovit cu mașina un biciclist și a părăsit locul accidentului
69

2.382
Bogdan Pîrlog, intrat în cursa pentru Parchetul General, vorbește despre „una dintre cele mai dificile perioade pentru justiție”. Ce nu funcționează în sistem
2.382

4.725
'Doamna doctor' fără diplomă: O asistentă medicală a practicat ilegal stomatologia timp de patru ani, cu 'acoperirea' soțului
4.725

2.784
Cine va conduce Parchetul General? Cristina Chiriac își prezintă planul pentru cea mai puternică funcție din Justiție: reforme, priorități și lecțiile de la DNA Iași
2.784

3.188
ANAF 'calcă' firmele de pază: Descinderi în forță și controale masive în toată țara. Zeci de firme, suspectate de fraudă
3.188

112
Răfuială cu furci și gaz lacrimogen pentru un martor: Gospodărie vandalizată, trei suspecți arestați preventiv
112

75
Beat și fără permis, la volanul unei mașini neînmatriculate: Șoferul iresponsabil a ajuns pe mâna poliției
75

















Comentează