Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost eliberat, marți, pe prescripție, de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce condamnarea a fost contestată printr-o cale extraordinară de atac.
Ce a transmis ÎCCJ în mod oficial
Deciziile de astăzi prin care Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea au fost puși în libertate în urma constatării prescripției răspunderii penale sunt o consecință a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție.
În același timp, decide clar că modificările procedurale nu compromit responsabilitatea civilă sau măsurile patrimoniale existente.
Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare.
Este important de subliniat că decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, obligațiile civile și măsurile de confiscare dispuse rămânând valabile, astfel încât interesul public în repararea prejudiciilor este asigurat.
Astfel, în cauzele menționate s-a dispus, după cum urmează:
În dosarul nr. 1946/1/2023* – inculpații Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea rămân să plătească:
a) sumele de 3.990.248,60 lei și de 65.000 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Sebastian Vlădescu, și confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat;
b) sumele de 3.121.328,41 lei și de 1.919.900 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Mircea Ionuț Costea;
Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii instituite până la concurența sumelor confiscate, rezultând că masurile civile dispuse totalizează 7.111.577,01 RON și 4.161.900 Euro.
În dosarul nr. 1783/1/2023 – inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciul reținut în sarcina sa. Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului.
Reamintim că, într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, dovadă de independență a justiției, garanțiile pentru cetățenii obișnuiți, ca și pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleași în fața legii.
Soluțiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituționale care face parte din ordinea de drept.
Cine este Darius Vâlcov
Darius Bogdan Vâlcov (n. 25 martie 1977 , Slatina, România) este un fost politician român condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani. A fost extrădat din Italia și adus în România în 14 august 2023, în vederea ispășirii acestei pedepse..


































Comentează