"Am fost un idiot", a afirmat, duminică, tenismanul rus Daniil Medvedev, care şi-a exprimat regretul pentru comportamentul său nesportiv de la US Open, care i-a atras antipatia publicului american, dar şi sancţiuni financiare din partea organizatorilor, informează AFP potrivit Agerpres
"Am făcut lucruri de care nu sunt mândru şi la care lucrez pentru a deveni un om mai bun pe teren, pentru că sunt convins că efectiv sunt o persoană bună în afara terenului", a declarat rusul într-un fel de autocritică.
Medvedev a fost amendat cu 9.000 de dolari după o ieşire nervoasă în meciul din turul 3 de la US Open, câştigat în faţa spaniolului Feliciano Lopez.
Jucătorul a primit 5.000 de dolari pentru conduită nesportivă şi 4.000 pentru un gest obscen, care nu i-a fost reproşat în cursul meciului, dar care a fost văzut pe ecranul gigant al terenului.
În primul set, în timp ce unul din copiii de pe margine i-a întins prosopul între două puncte, rusul, care nu-l vroia, i l-a smuls din mâini şi i l-a aruncat în faţă. Arbitrul i-a dat avertisment, dar de data aceasta rusul a aruncat cu racheta în direcţia scaunului său.
Scena s-a încheiat cu un gest obscen pe care publicul l-a putut vedea pe ecran.
"A fost un moment dificil, eram pe cale să pierd avantajul. Mă simţeam rău şi luasem calmante pentru durere", a spus Medvedev la finalul partidei.
În trei meciuri, Medvedev a primit trei amenzi: 7.500 dolari în primul tur, 2.500 în turul 2 şi 9.000 în turul 3.
Daniil Medvedev şi-a exprimat regretul pentru comportamentul său nesportiv de la US Open: Am fost un idiot
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

12
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
12

8
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
8

45
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
45

1.040
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.040

19
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
19

15
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
15

28
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
28

172
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
172

37
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
37

19
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
19

166
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
166

29
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
29

29
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
29

















Comentează