Danemarca îşi suspendă planul de a-i transfera din proprie iniţiativă pe solicitanţii de azil în afara Europei, posibil în Rwanda, în încercarea de a găsi o soluţie comună cu Uniunea Europeană pentru a organiza acest transfer, a anunţat miercuri ministrul pentru Migraţie şi Integrare, Kaare Dybvad, potrivit AFP.
Propus de guvernul social-democrat în exerciţiu, planul prevedea delocalizarea centrelor de primire în afara Uniunii Europene.
Legea, adoptată în iunie 2021, prevedea ca solicitanţii de azil să fie trimişi într-un centru dintr-o altă ţară, care nu a fost numită, în timpul administrării dosarului, unde ar fi putut rămâne chiar şi atunci când ar fi obţinut statutul de refugiat.
Discuţiile sunt în derulare, în special cu Kigali, însă pentru moment au fost suspendate.
"Nu începem negocieri în acest moment pentru crearea unui centru de primire danez în Rwanda", a explicat Dybvad într-un interviu pentru cotidianul Altinget.
"Este un nou guvern. Nu renunţăm la această ambiţie, însă avem un proces diferit", a explicat el.
Programul guvernului de centru-stânga şi centru-dreapta rezultat din alegerile legislative din noiembrie ia în considerare crearea unui centru de primire în afara Europei "în cooperare cu UE sau un anumit număr de ţări".
Este o schimbare pentru social-democraţi, care au acuzat până acum colaborarea europeană lentă şi sinuoasă pe aceste chestiuni.
"O abordare mai extinsă are sens pentru noi deoarece există o mişcare în mai multe ţări europene", a explicat ministrul danez.
"Sunt mulţi cei care încep să militeze pentru o politică de azil mai strictă în Europa", a spus el.
În Danemarca, influenţa extremei-drepte din ultimii peste 20 de ani a înăsprit poziţia privind migraţia.
Deşi conduce un partid social-democrat de centru-stânga, premierul în exerciţiu Mette Frederiksen a fost susţinătorul unui obiectiv "zero refugiaţi" în această ţară scandinavă de la sosirea sa la putere în 2019.
Cu tot mai multe iniţiative de a descuraja sosirile şi obţinerea cetăţeniei daneze, Danemarca a fost în 2020 prima ţară din Europa, şi a rămas până acum singura, care a retras permisul de şedere pentru refugiaţi sirieni din regiunea Damasc, pe motiv că situaţia de acolo este suficient de sigură.
Danemarca solicită un plan european pentru transferarea solicitanţilor de azil în afara Europei
București
13°C
Articole Similare

651
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
651

1.340
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
1.340

21
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
21

1.883
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.883

6.925
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
6.925

1.812
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.812

4.817
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.817

1.591
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.591

160
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
160

1.866
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.866

122
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
122

88
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
88

8.873
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.873

















Comentează