Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă seară, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, cu prilejul inaugurării rutei de transport aerian Tallinn-Constanţa, că speră ca această conexiune directă între România şi Estonia să impulsioneze turiştii români şi estonieni să viziteze cele două ţări.
"Vreau să vă spun că zborul a durat doar două ore şi jumătate, serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil. Sper ca prin acest zbor direct să impulsionăm schimburile comerciale, economice, educaţionale şi culturale. Această conexiune directă între România şi Estonia sper să impulsioneze cetăţenii români să viziteze frumosul oraş Tallinn, castelele medievale extrem de bine păstrate şi insulele pitoreşti ale Estoniei. În acelaşi timp, sper ca cetăţenii din Estonia să se relaxeze pe litoralul frumos al Mării Negre şi să viziteze frumoasa Deltă a Dunării", a spus Dăncilă la sosirea pe aeroportul din judeţul Constanţa, împreună cu omologul său estonian, Juri Ratas, după o vizită oficială pe care a făcut-o în Estonia, relatează agerpres.
Potrivit prim-ministrului României, inaugurarea noii rute de transport aerian are loc în contextul în care Estonia sărbătoreşte 100 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă şi, în acelaşi timp, România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire.
Dăncilă a menţionat, totodată, că sâmbătă a fost semnat un memorandum, la Tallinn, pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale româno-estoniene.
"Tot astăzi, am semnat la Tallinn un memorandum între Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului şi Agenţia de Investiţii din Estonia. Pe agenda noastră de lucru s-au aflat atât îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale şi economice dintre Estonia şi România, şi se vede că astăzi am făcut deja primii paşi, cât şi un consens pe agenda europeană", a afirmat Viorica Dăncilă.
Ea a adăugat că speră să se deschidă o linie aeriană şi între Tallinn şi Bucureşti.
"Vreau să mulţumesc Companiei Nordica pentru această iniţiativă şi sper că acest zbor, de data aceasta între Tallinn şi Constanţa, să devină un zbor pe viitor şi între Tallinn şi Bucureşti", a spus Dăncilă.
Prim-ministrul Estoniei, Juri Ratas, a declarat că prin inaugurarea noii linii aeriene, România şi Estonia au făcut paşi minunaţi înainte.
"Cred că astăzi noi doi şi ţările noastre am făcut paşi minunaţi înainte. Cred că astăzi clădim istoria între ţările noastre, Estonia şi România, şi am inaugurat împreună primul zbor între cele două ţări minunate. (...) Mă bucur că sunt multe elemente care pun o legătură între România şi Estonia. Suntem legaţi de istoria faptului că ambele ţări, şi România şi Estonia, celebrează Centenarul astăzi. Vă putem spune că relaţia noastră economică se îmbunătăţeşte continuu, schimbul comercial între România şi Estonia a crescut cu peste 75% în ultimii trei ani. Sosise momentul să deschidem o linie aeriană directă între popoarele noastre şi între afacerile din ţările noastre", a afirmat Ratas.
Duminică dimineaţă, Dăncilă şi Ratas vor participa la inaugurarea Consulatului onorific al Estoniei la Constanţa (Universitatea Ovidius).
Vizita oficială a premierului român în Estonia este prima la acest nivel după 1991, când România a restabilit relaţiile diplomatice cu statul eston.
Dăncilă dorește impulsionarea schimburilor româno-estone prin inaugurarea zborului direct Talin -Constanța
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2.659
Ilie Năstase a răbufnit după votul USR din Parlament: 'Eu știu cine sunt, dar ei cine sunt?'
2.659

8.840
BREAKING Parlamentul a fost convocat de urgență, după ședința CSAT în care s-a discutat despre solicitarea SUA de a folosi baza de la Kogălniceanu
8.840

3.174
Vasile Dîncu, avertisment sumbru: 'Pericolul pentru un al treilea război mondial este unul destul de puternic'
3.174

5.655
Scandalul repatrierilor din Dubai explodează: denunț la DNA pe numele Oanei Țoiu pentru abuz în serviciu - se cere ridicarea imunității
5.655

3.270
Doi foști miniștri de Finanțe trag un puternic semnal de alarmă, după cifrele venite de la INS: România este în criză!
3.270

1.992
Ilie Bolojan indică cinci puncte cheie ale Legii bugetului și anunță când va fi trimis în Parlament spre adoptare
1.992

13.005
Traian Băsescu îi dă un sfat lui Nicușor Dan, după ce americanii au cerut să folosească baza de la Kogălniceanu: Afaceristul Trump trebuie să afle că asta costă
13.005

2.887
La Cotroceni are loc una dintre cele mai importante ședințe CSAT din ultimii ani: Americanii vor să folosească baza de la Kogălniceanu pentru intervențiile în Orientul Mijlociu
2.887

1.674
Petiție plină de erori juridice: ONG-urile îi cer președintelui să participe la o ședință CSM la care nu are dreptul legal
1.674

2.500
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.500

3.594
Adrian Năstase, ironii la adresa USR în războiul cu PSD: 'Dacă vrei să fierbi o broască nu trebuie să o pui în apă fiartă. O pui într-o oală și încălzești încet apa'
3.594

575
Directorii de la Apele Române, evaluați după criterii stricte. Ministrul Mediului dă detalii: 'Nu sunt o poveste frumoasă, ci indicatori foarte clari'
575

1.958
Fost ministru al Apărării analizează solicitarea SUA de a folosi bazele militare din România în războiul din Iran: Este important însă să spunem foarte clar!
1.958

















Comentează