Purtătorul de cuvânt al AUR şi candidat la europarlamentare, deputatul Dan Tănasă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Giurgiu, că aproape 70% dintre români nu votează şi aceasta este o problemă de legitimitate a sistemului democratic românesc, iar această situaţie se poate îndrepta doar prin educaţie.
"Noi îndemnăm tinerii să se înscrie, nu în AUR, îndemnăm tinerii să se înscrie în politică pentru că politica ne afectează pe toţi. E un semn de lipsă de educaţie să spui 'nu mă interesează politica'! Politica ne afectează viaţa tuturor, ne afectează locul unde se construieşte spitalul, se face autostrada, politica afectează nivelul salariului minim pe economie (...) Chiar şi aici, la Giurgiu, oamenii nu vor să se implice din diferite motive (...) Toată lumea stă pe margine şi se întreabă cum au ajuns oamenii ăştia să conducă România (...) Noi am lansat Platforma de merit prin care am făcut apel către români să se implice în viaţa politică, altfel nu se schimbă nimic! Aproape 70% dintre români nu votează, asta este tragic! Este o problemă de legitimitate a sistemului democratic românesc când 70% dintre români nu votează! Au murit oameni în decembrie '89, am zis 'vrem libertate' şi acum am ajuns să ne batem joc de un drept elementar, acela de a vota. Nu există aşa ceva, sistemul democratic este stricat complet!", a afirmat deputatul Dan Tănasă.
El a adăugat că "banul trebuie scos din ecuaţia politică", iar oamenii trebuie să vină la vot pentru că "prezenţa la vot înseamnă educaţie civică, educaţie pentru democraţie" şi gestul prin care se pot schimba în bine lucrurile.
La conferinţa de presă au mai participat coordonatorul organizaţiei judeţene a AUR Giurgiu, Iulian Naipeanu, şi preşedintele organizaţiei municipale a AUR Giurgiu, Sorin Ruse.
Dan Tănasă (AUR): Absenţa la vot este o problemă de legitimitate a sistemului democratic
Explorează subiectul
Articole Similare

1.491
Diana Șoșoacă a explodat după raportul SUA despre alegerile din România: 'Și ei sunt putiniști, trădătorilor? Sataniștilor de la putere!' / Ea vorbește despre 'trădare de țară' și cere arestări
1.491

22
Sorin Grindeanu, vizită la Mormântul Sfânt: Românii sunt respectați la Ierusalim pentru că au știut să își apere credința
22

1.647
Consilier prezidențial pe Educație, despre greva profesorilor: "E un fel de bombă nucleară. Pentru binele copiilor noștri sper să nu se ajungă acolo"
1.647

1.191
Război pe rețelele sociale - Daniel Funeriu îl contrazice pe Raed Arafat: 'Am o propunere mult mai bună' / Ideea ar putea schimba regulile în UE
1.191

1.876
Secretarul general al PSD denunță tendințele autocratice ale lui Bolojan: „Guvernăm împreună doar dacă luăm decizii împreună”
1.876

14.679
Scandal cât casa în PNL, după declarația Alinei Gorghiu! Un liberal vechi a ridicat cortina: „De ce te-ai lăsat pe 'lăbuța pricepută' a unor labagii!?”
14.679

1.442
Mesaj de la Cotroceni în scandalul interzicerii rețelelor sociale pentru minori: Se poate face o analiză!
1.442

4.754
Se încinge serios meciul în PNL: Un senator liberal lovește puternic în Ilie Bolojan. Se testează încrederea premierului în Parlament
4.754

3.610
Nume vehiculat la Educație, dar fără negocieri: ce spune fostul PSD-ist Daniel Breaz despre varianta preluării funcției
3.610

6.622
Nicușor Dan obține o mică victorie la Curtea Constituțională
6.622

62
SOS România cere măsuri urgente pentru pacienții oncologici și anularea neplății primei zile de concediu medical
62

2.851
Judecătorii CCR tranșează bătălia din Parlament: Parlamentarii violenți vor putea fi interziși, dar numai în anumite condiții
2.851

4.439
Ce i-a spus Ilie Bolojan lui Kelemen Hunor despre scăderea impozitelor: premierul cere timp pentru o decizie
4.439

















Comentează