Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloş, îl va îndemna pe premierul olandez Mark Rutte să dea "un răspuns european puternic" la criza coronavirusului, după ce Olanda s-a aflat în fruntea ţărilor care au respins o mutualizare a datoriilor generate de această pandemie, informează vineri EFE potrivit Agerpres.
Într-o conferinţă de presă telefonică, Cioloş a declarat că înţelege faptul că guvernele naţionale europene se gândesc în primul rând la cetăţenii lor în faţa unei crize de asemenea anvergură, dar a insistat "să nu uite că facem parte dintr-o familie europeană comună".
Cioloş intenţionează ca, în următoarele zile, să poarte discuţii cu şefii de stat şi de guvern care aparţin familiei sale politice, între care se numără şi Rutte, pentru "a dezbate cum putem să ne organizăm ca să acţionăm împreună".
"Este evident că toţi şefii de stat şi de guvern sunt în primul rând preşedinţi şi premieri ai ţărilor lor, însă acest lucru are legătură şi cu credibilitatea europeană. Sper că Mark Rutte, împreună cu alţii (lideri) din Danemarca, Suedia, Austria sau Germania, să afle calea către un autentic răspuns european puternic", a apreciat Cioloş, care a subliniat că bunăstarea economiilor acestor ţări "va depinde de ceea ce se va întâmpla pe piaţa unică" şi de încrederea tuturor cetăţenilor europeni, care acum "va fi puternic afectată din cauza a ceea ce s-a întâmplat luna aceasta".
Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European a mai insistat că aşteaptă un răspuns european din partea acelor guverne care nu fac parte din familia liberală, precum executivul condus de cancelarul german Angela Merkel (al cărei partid, Uniunea Creştin-Democrată, este membru al grupului Partidului Popular European, PPE - n.r.), şi a remarcat că bugetul comunitar "este necesar, dar nu şi suficient" pentru a face faţă crizei.
"Adevărul este că încă există o dezbatere în grupul nostru (Renew Europe - n.r.) pe tema coronabondurilor, dacă sunt sau nu o soluţie. Vom continua această discuţie", a punctat Dacian Cioloş, care şi-a exprimat dorinţa de a menţine contacte şi cu alte mari grupuri proeuropene, precum popularii, social-democraţii şi verzii, în încercarea de a crea o platformă comună.
"Avem nevoie să construim punţi între cei care cer decizii rapide şi insistă pe emiterea de coronabonduri şi cei care se arată reticenţi faţă de un buget european puternic şi faţă de propunerile aflate acum pe masa negocierilor", a concluzionat Cioloş.
Dacian Cioloş, liderul Renew Europe din PE, aşteaptă de la Olanda un răspuns european puternic
Explorează subiectul
Articole Similare

4.411
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
4.411

4.066
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
4.066

4.867
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
4.867

3.853
Franța protestează puternic față de Consiliul Păcii, patronat de Donald Trump: UE n-ar fi trebui să asiste la eveniment
3.853

3.776
Război total – Banca Centrală Europeană dă cea mai mare amendă din istorie unei bănci americane, JP Morgan
3.776

57
Europarlamentarul ECR, Serban Dimitrie Sturdza: ”Guvernul României nu practică diplomația și este un risc pentru securitatea noastră regională”
57

7
Andi Cristea: Inegalitățile economice nu sunt simple statistici din rapoarte
7

23
Andi Cristea: Trăim într-o schimbare de epocă. Nu doar o criză, nu doar o tranziție, ci o transformare profundă a felului în care funcționează societatea noastră
23

17
Andi Cristea: Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, o zi a memoriei, a responsabilității și a adevărului
17

57
Şefa BCE, Christine Lagarde, respinge speculaţiile că ar putea renunţa anticipat la funcţie
57

1.248
România, țara cu cele mai periculoase drumuri din UE: Imaginea dură prezentată de The Guardian
1.248

59
Oficial BCE: Euro digital ar putea costa băncile europene între patru și şase miliarde de euro
59

3.008
Bogdan Staicu (Bilanț DNA) - Vicepreşedintele CSM vorbeşte despre un regim 'drastic' de pensionare în magistratură - El acuză o inechitate față de magistrați după validarea CCR
3.008
















Comentează