Curtea Supremă din SUA a autorizat vineri utilizarea de către administraţia Trump a 2.5 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexicul, informează AFP potrivit Agerpres.
"Uau! O victorie mare pentru zid" s-a felicitat imediat pe Twitter liderul de la Casa Albă.
"Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat interdicţia unei curţi inferioare" autorizând continuarea zidului la frontiera sudică, a continuat preşedintele american în postarea sa.
În luna mai un judecător federal a blocat provizoriu decizia preşedintelui Donald Trump de a utiliza 2.5 miliard de dolari din fondurile Pentagonului pentru construcţia zidului.
Preşedintele SUA a invocat existenţa unei "urgenţe naţionale" pentru a putea recurge la aceste fonduri destinate armatei în scopul avansării lucrărilor de construire a zidului, ocolind astfel refuzul de finanţare din partea Congresului american.
Pentru majoritatea judecătorilor Curţii Supreme - care a dat câştig de cauză conservatorilor - reclamanţii nu pot contesta atribuirea acestor fonduri deoarece "în acest stadiu, guvernul a făcut suficient dovada" fundamentării argumentelor sale.
Dar cei care se opun proiectului susţinut de preşedinte nu intenţionează să se resemneze, iar acordarea acestor fonduri ar putea să fie doar temporară.
ACLU, o organizaţie puternică de protejare a drepturilor civice, a reacţionat rapid vineri, anunţând într-un comunicat o iniţiativă pe lângă Curtea de apel în scopul "restabilirii blocării permanente a construirii unui zid frontalier ce utilizează fonduri militare neautorizate".
"Populaţiilor de la frontieră, mediului şi separării puterilor din Constituţia noastră li s-ar aduce o atingere permanentă dacă Trump ar scăpa de pe urma jefuirii fondurilor militare pentru un zid frontalier xenofob pe care Congresul l-a refuzat", a declarat Dror Ladin, avocatul ACLU.
Controversa privind fondurile destinate construirii zidului a determinat la începutul anului închiderea parţială a administraţiei federale timp de 35 de zile, perioadă ce a reprezentat un record în istoria SUA.
Construirea unui zid care să stăvilească valurile de imigranţi clandestini provenind din America Centrală reprezintă una din promisiunile importante făcute de Donald Trump electoratului său.
Curtea Supremă a SUA a autorizat utilizarea fondurilor armatei pentru ridicarea zidului de la graniţa cu Mexicul
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

14
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
14

19
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
19

583
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
583

81
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
81

479
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
479

1.355
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.355

80
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
80

2.293
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.293

4.800
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.800

2.185
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.185

2.470
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.470

1.535
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.535

2.403
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.403
















Comentează