Curtea de Apel Centru va examina contestația depusă de avocații bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a Svetlanei Popan, secretara fostului partid Șor

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 10-09-2025 03:52

Article thumbnail

Sursă foto: IndiaAI

Curtea de Apel Centru va examina pe 8 octombrie contestația depusă de avocații bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a Svetlanei Popan, secretara fostului partid Șor, după condamnarea acestora la închisoare de către prima instanță, transmite IPN, citat de Rador Radio România.

Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, iar Svetlana Popan – la 6 ani. Ambele au fost escortate sub pază din sala de judecată. Decizia a fost pronunțată pe 5 august de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Ulterior, avocații au formulat contestație la Curtea de Apel.

Ambele au pledat nevinovat.

Guțul și Popan au fost condamnate pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice și a unui concurent electoral. Faptele incriminate vizează perioada 2019-2022, când Evghenia Guțul era secretară a Departamentului de monitorizare, planificare și control al fostului partid Șor.

Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul este învinuită că, în perioada octombrie-noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale partidului, declarat neconstituțional în 2023, în mai multe raioane. De asemenea, este acuzată că a acceptat în mod conștient finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal organizat, în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri