Fostul premier macedonean Nikola Gruevski, care a fugit din ţara sa pentru a evita închisoarea, a utilizat o maşină diplomatică ungară, a anunţat joi poliţia din Albania, ţară prin care acesta a trecut, transmite AFP.
"Gruevski a ieşit, pe 11 noiembrie 2018, în jurul orei 19,11, de pe teritoriul albanez prin postul de frontieră Hani i Hotit, pentru a trece în Muntenegru", conform unui comunicat al purtătorului de cuvânt al poliţiei de la Tirana.
Nikola Gruevski a fost pasager într-o "maşină a ambasadei ungare la Tirana", cu număr de corp diplomatic, a adăugat poliţia.
Potrivit aceleiaşi surse, citate de agenţia EFE, "în ziua de 11 noiembrie nu exista niciun aviz la frontieră sau mandat de căutare şi arestare pe numele lui Gruevski".
Conform poliţiştilor albanezi, acest mandat a fost trimis de Skopje pe 13 noiembrie.
Pentru moment încă nu se ştie cum a reuşit Gruevski să intre din Macedonia pe teritoriul albanez.
Ziarul sârb "Politika" a relevat joi că fostul premier macedonean a reuşit să treacă această primă frontieră noaptea graţie unui paşaport fals şi purtând ochelari de soare şi o pălărie.
Conform presei albaneze, când a trecut pe la Hani i Hotit, Nikola Gruevski a fost însoţit de şofer şi un angajat al ambasadei ungare, care s-au reîntors în Albania în mai puţin de o oră cu aceeaşi maşină, dar fără fostul prim-ministru.
Acesta a anunţat marţi pe Facebook că se află la Budapesta şi că a cerut azil politic în Ungaria.
Nikola Gruevski a fost prim-ministru al Macedoniei între 2006 şi 2016. Justiţia macedoneană a emis luni un mandat de arestare pe numele fostului premier, căutat pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea. Fostul prim-ministru a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel în octombrie pentru că guvernul conservator a achiziţionat pentru uzul personal al lui Gruevski un Mercedes S600 Guard blindat în valoare de 600.000 de euro, plătit din bani publici.
Actualul premier macedonean, Zoran Zaev, a îndemnat miercuri Ungaria să nu le ofere 'un refugiu infractorilor' şi 'să respecte practica internaţională', abţinându-se să primească o persoană condamnată într-un stat de drept şi vizată de un mandat internaţional de arest.
Fostul prim-ministru macedonean Nikola Gruevski a cerut azil la o reprezentanţă diplomatică ungară din afara Macedoniei, a indicat joi guvernul de la Budapesta, transmite Reuters.
Gruevski, care a demisionat în 2016 după zece ani în care s-a aflat la guvernare, s-a refugiat la Budapesta la şase luni după ce a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru corupţie.
Poliţia macedoneană a emis un mandat de arestare pe numele lui Gruevski pentru că acesta nu s-a prezentat pentru a-şi executa pedeapsa, după ce justiţia i-a respins pe 9 noiembrie cererea de amânare a punerii în aplicare a sentinţei.
Joi, într-o conferinţă de presă, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat că Gruevski a depus o declaraţie de intenţie pentru a cere statutul de refugiat la o misiune diplomatică ungară din afara Macedoniei, refuzând să precizeze despre ce ţară este vorba sau cum a ajuns Gruevski la Biroul pentru Imigrări şi Azil din Budapesta, unde a depus în fapt documentele de azil şi a fost audiat.
'Din câte ştiu, a făcut o declaraţie referitoare la ameninţări la siguranţa sa (...) ceea ce a justificat ca audierea sa să fie întreprinsă nu într-o zonă de tranzit, ci la Budapesta', le-a declarat Gulyas reporterilor.
El a refuzat să spună dacă guvernul ungar a fost implicat în a-l ajuta pe Gruevski să ajungă de la ambasadă la Budapesta sau dacă acesta a sosit pe cale terestră sau aeriană. Şeful de cabinet a afirmat că Ungaria nu a jucat un rol în ieşirea lui Gruevski din Macedonia.
Gulyas a mai afirmat că Budapesta nu a primit încă nicio cerere oficială de la Skopje de extrădare a lui Gruevski, insistând că Ungaria va acţiona 'în conformitate cu legile' dacă acest lucru se va întâmpla.
El a mai precizat că între cele două state există un acord de extrădare.
Gruevski nu s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orban pe timpul şederii în Ungaria, a menţionat el.
Întrebat dacă fostul premier macedonean este protejat de autorităţile ungare, Gulyas a declarat că Ungaria aplică 'protocolul de securitate adecvat' şi se va asigura că Gruevski nu va părăsi ţara.
Cererea lui Gruevski îl pune pe Orban într-o situaţie dificilă. Viktor Orban l-a sprijinit pe Gruevski în alegerile din 2017 din Macedonia şi a lăudat eforturile partidului acestuia de a opri trecerea migranţilor dinspre Balcani spre Europa Occidentală.
Partidele VMRO-DPMN al lui Gruevski şi Fidesz al lui Orban sunt membre ale Partidului Popular European (PPE).
Miercuri, un purtător de cuvânt al Fidesz a declarat că Gruevski este un politician persecutat de guvernul de stânga din Macedonia. Gulyas a refuzat să comenteze această declaraţie.
Cum a fugit în Ungaria fostul premier macedonean - Nikola Gruevski a trecut frontiera dintre Albania şi Muntenegru într-o maşină diplomatică ungară (politia)
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

2
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
2

344
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
344

42
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
42

693
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
693

695
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
695

4.002
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
4.002

41
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
41

2.443
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
2.443

3.673
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
3.673

6.967
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
6.967

94
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
94

1.681
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.681

76
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
76
















Comentează