Anul 2025 a fost un an cu realizări importante, dar și cu performanțe diferite pe piața crypto față de alte piețe. Capitalizarea totală a pieței a depășit pentru prima dată 4 trilioane de dolari SUA, iar Bitcoin (BTC) a atins un nou maxim istoric, reflectând adoptarea instituțională continuă, progresele în reglementare (în special în sectorul stablecoin-urilor) și extinderea produselor de investiții reglementate, arată o analiză Binance.
Cum a arătat anul 2025 în crypto și ce urmează în 2026?
În același timp, incertitudinea macroeconomică ridicată, determinată de politica monetară, tensiunile comerciale și riscurile geopolitice, a dominat comportamentul pieței, ducând la o volatilitate ridicată.
Pe parcursul anului, capitalizarea de piață a oscilat între aproximativ 2,4 trilioane de dolari și 4,2 trilioane de dolari. Piața crypto a încheiat anul în scădere cu aproape 8%, ceea ce arată faptul că este mult mai influențată de condițiile macro și ciclurile financiare tradiționale, decât doar de adopția nativă crypto.
Cum a performat Bitcoin în 2025?
Bitcoin a ajuns la maxime istorice în octombrie 2025 (la peste 126.000 $), dar piața crypto a încheiat 2025 cu o decuplare față de activele tradiționale.
Bitcoin a arătat o divergență clară între forța structurală la nivel de piață și activitatea economică de bază. Bitcoin a atins noi maxime istorice în cursul anului, dar a încheiat anul pe minus, subperformând aurul și majoritatea indicilor bursieri, dar a menținut o capitalizare de piață de aproximativ 1,8 trilioane $ și o dominanță între 58-60%.
În același timp, ETF-urile spot din SUA au acumulat peste 21 miliarde de dolari în influxuri nete, iar deținerile corporative au depășit 1,1 milioane de monede, echivalentul a 5,5% din oferta totală.
În contrast, activitatea de bază a scăzut. Adresele active au fost mai puține cu aproape 16% de la an la an, numărul de tranzacții a rămas sub vârfurile ciclului anterior, iar activitatea speculativă cu token-uri a apărut doar în scurte momente.
Cum a arătat sectorul DeFi și cel al monedelor stabile în 2025?
În 2025, DeFi a făcut încă un pas spre „instituționalizare structurală”, concentrându-se pe eficiența capitalului și conformitate. TVL (valoarea totală blocată) s-a stabilizat la 124,4 miliarde $, compoziția capitalului schimbându-se semnificativ spre stablecoin-uri și active care oferă randament, în locul token-urilor inflaționiste.
Un milestone istoric a fost depășirea DEX-urilor de către valoarea totală blocată a activelor reale tokenizate (17 miliarde $), influențat de adoptarea acțiunilor tokenizate.
În același timp, GENIUS Act din SUA a oferit claritate reglementară pentru stablecoin-uri, propulsând capitalizarea lor peste 307 miliarde de dolari.
Volumele zilnice de tranzacții cu monede stabile au crescut cu 26% până la o medie de 3,54 de trilioane de dolari, depășind Visa (1,34 trilioane $) și demonstrând superioritatea stablecoin-urilor pentru plăți rapide și fără frontiere.
Cum a arătat reglementarea în 2025?
· Reglementarea globală crypto s-a maturizat în 2025. SUA a dat un impuls inovației în domeniu prin GENIUS Act (iulie), stabilind primul cadru federal pentru stablecoin-uri.
· Europa a implementat MiCA cu licențiere riguroasă.
· Hong Kong și-a consolidat statutul de hub prin Ordonanța Stablecoin.
· Singapore a întărit standardele cu reguli mai stricte de conformitate și licențiere (iunie).
Care sunt temele principale în 2026?
Perspectiva pentru 2026 semnalează o „repornire a riscului” clară, condusă de o „triadă de politici”: relaxare monetară globală sincronizată, stimulent fiscal substanțial prin rambursări de taxe/cash și un val de dereglementare (o tendință generală de reducere a reglementărilor guvernamentale sau a normelor stricte).
Câteva teme cheie sunt importante și sunt anticipate progrese semnificative în aceste zone pe tot parcursul anului. Aceste teme acoperă diverse narațiuni și sectoare, cum ar fi cele legate de mediul macro și Bitcoin, adopția instituțională, politici și reglementări, stablecoin-uri, tokenizare, tranzacționare descentralizată sau piețe de predicție (prediction markets).
Întrucât piețele au devenit mai selective și narativele au susținut mai greu evaluările, capitalul a devenit din ce în ce mai concentrat în active digitale cu un grad mai mare de utilizare și venituri demonstrabile. Această schimbare a devenit din ce în ce mai evidentă în 2025, BTC atingând noi valori maxime fără a se înregistra în paralel și o creștere generală a monezilor de tip altcoin din top 100, o mare parte dintre acestea rămânând semnificativ sub vârfurile ciclului anterior.
Proiectele cărora le lipsește o activitate economică sustenabilă, în cadrul protocoalelor L1, L2 și DeFi care se bazează mai degrabă pe stimulente decât pe cererea organică, au continuat să aibă performanțe sub așteptări.
Pe măsură ce capitalul se concentrează tot mai puțin în proiectele care nu au demonstrat o viabilitate certă, lichiditatea pentru activele mai slabe se deteriorează. Această dinamică este probabil să accelereze consolidarea în întregul ecosistem cripto în 2026.
La nivelul stablecoin-urilor, 2025 a fost anul în care acestea au luat cu adevărat avânt, dar este doar primul capitol din povestea mult mai amplă a adoptării monezilor stabile și a blockchain-ului. Privind spre 2026 și nu numai, adevăratul impuls va veni de la stablecoin-urile asociate cu aplicații de tip neo-bancă, care le vor aduce direct în fața consumatorilor obișnuiți din întreaga lume. Aceste platforme intuitive, auto-custodiate, vor un numărul uriaș de utilizatori în blockchain, atrași de gradul de deschidere a acestui sistem, de costurile transfrontaliere dramatic mai mici și de decontarea aproape instantanee pe care sistemele financiare tradiționale pur și simplu nu le pot egala.


























Comentează