Cultivatori de coca din nord-estul Columbiei au luat marţi ostatici 180 de soldaţi trimişi să le eradicheze culturile, a anunţat armata columbiană, între timp Biroul Apărătorului Poporului din această ţară anunţând joi într-un comunicat că soldaţii au fost eliberaţi, informează dpa şi AFP, potivit Agerpres.
Organismul public care veghează asupra respectării drepturilor omului a anunţat înainte de aceasta că a trimis o misiune de mediere în localitatea Tibu (est), în Departamentul Norte de Santander, unde militarii erau ţinuţi ostatici într-o şcoală.
Preşedintele columbian Ivan Duque a cerut anterior "eliberarea rapidă" a militarilor. "Ei (militarii) sunt bine, au armele asupra lor. Ei nu au vrut să intre în confruntare şi aceasta arată profesionalismul lor (...), însă aceste practici nu pot să aibă trecere în ţară", a declarat şeful statului, atenţionând că, dacă soldaţii nu vor fi eliberaţi rapid, aceasta "va fi considerată de către autorităţi o răpire".
Confruntările sunt frecvente în Columbia între producători de coca şi forţele de ordine însărcinate să distrugă aceste culturi.
Generalul Omar Sepulveda, însărcinat cu operaţiunile militare în zonă, a precizat că soldaţii au fost încercuiţi marţi de cultivatori de coca înarmaţi cu bâte şi macete, în timp ce efectuau "sarcini de luptă împotriva lanţului de trafic de droguri".
În regiunea Catatumbo, unde este situat satul Tibu, la frontiera cu Venezuela, se află cea mai mare suprafaţă de coca din lume (40.084 hectare), potrivit celui mai recent raport al Naţiunilor Unite, din 2020.
Rebelii din Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă activă în Columbia, şi disidenţii fostei gherile Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) care se opun acordului de pace din 2016, operează în această regiune şi profită de veniturile provenite din traficul de droguri.
Cu o producţie record de 1.010 tone în 2020, Columbia rămâne primul exportator mondial de cocaină, majoritar spre SUA, care sunt principalul consumator.
Cultivatori de coca din nord-estul Columbiei au luat ostatici 180 de soldaţi
București
2°C
Articole Similare

50
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
50

155
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
155

634
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
634

324
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
324

775
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
775

2.496
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.496

56
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
56

5.804
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.804

206
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
206

156
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
156

169
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
169

6.436
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.436

85
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
85
















Comentează