În locul celor doi, conducerea Ministerului Educaţiei i-a numit pe Daniel Ion, director al Colegiului Naţional "Carol I", în funcţia de inspector general, şi pe Ioana Zaharie - inspector general adjunct.
În legătură cu situaţia de la IŞJ Dolj, Alexandru Gîdăr a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că probabil a venit momentul în care s-au intersectat "o dorinţă internă" a lui şi "o dorinţă exterioară a altora".
Despre situaţia protestelor de la Şcoala generală din Filiaşi organizate de cadre didactice şi părinţi, după ce conducerea IŞJ Dolj nu i-a mai prelungit detaşarea în funcţia de director lui Alin Mondescu, Alexandru Gîdăr a lăsat să se înţeleagă că aceasta este motivaţia oficială.
"Schimbarea de la Filiaşi nu a fost dorinţa mea. Am avut o întâlnire cu cadrele didactice de la Filiaşi de două ori, pentru că dumnealor anticipau o anumită decizie a IŞJ. Apoi am încercat să liniştesc lucrurile. Nu am fost lăsat să le liniştesc. Din informaţiile pe care le am eu, azi va fi numit director domnul Mondescu şi se va linişti toată situaţia. Dincolo de acest protest legat de persoana domnului Mondescu, există şi multe alte interese", a spus Alexandru Gîdăr.
Noul inspector general Daniel Ion a afirmat că nu ştie foarte bine situaţia de la Filiaşi, dar, din punctul său de vedere, nimeni nu este de neînlocuit.
"Cu siguranţă domnul Mondescu este un cadru didactic bine pregătit, dar la fel de bine pregătiţi sunt şi alţi colegi cărora li se poate oferi şansa de a conduce o unitate şcolară cum este cea de la Filiaşi. Nu ştiu acum ce decizie vom lua, cu siguranţă vom încerca să fim mediatori aşa cum a fost şi domnul general Gîdăr, pe care îl cunosc de când eram copil şi de la care am învăţat multe. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar este cert că voi încerca să aduc lucrurile la normal, aşa cum voi putea", a spus Daniel Ion.
În legătură cu numirea sa în funcţia de inspector general, Daniel Ion a afirmat că a acceptat propunerea, pentru că a fost o ocazie poate unică în viaţă la care i-a fost greu să spună "nu".
Alexandru Gîdăr a precizat că, în acest moment, la început de an şcolar, CA al Inspectoratului Şcolar are de rezolvat câteva situaţii punctuale, pentru că sunt câţiva directori de şcoli care, după ce şi-au dorit să fie în funcţii, şi-au dat demisia. Situaţia aceasta este în comunele Siliştea Crucii, Secu, un adjunct la Şcoala generală Filiaşi, de la Almăj. Legea însă îi obligă să stea în funcţie până la găsirea unei noi conduceri, informează Agerpres.
Cu trei zile înainte de începerea anului școlar, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a fost demisă
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dolj, Alexandru Gîdăr, şi inspectorul general adjunct Claudiu Crăciunoiu au fost, vineri, demişi din funcţii, cu trei zile înainte de începerea noului an şcolar.
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

413
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
413

1.984
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.984

32
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
32

1.661
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.661

2.934
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.934

2.460
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.460

6.809
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
6.809

1.138
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.138

57
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
57

2.060
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.060

55
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
55

2.122
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.122

10.625
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.625

















Comentează