Ucraina a înregistrat joi 2.134 de cazuri noi de coronavirus şi 40 de decese asociate COVID-19, un "record" potrivit autorităţilor care estimează că situaţia "s-a înrăutăţit substanţial", informează AFP.
Printre noii pacienţi figurează 100 de copii şi 160 de membri ai personalului medical, a precizat ministrul Sănătăţii, Maxim Stepanov.
Cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat în cinci regiuni din vestul ţării, dar şi în regiunile Harkiv (est), Odessa (sud) şi Kiev.
Evoluţia epidemiei s-a accelerat considerabil în ultimele săptămâni în Ucraina, unde pragul de 1.000 de cazuri noi pe zi a fost depăşit la sfârşitul lunii iulie, iar cel de 1.500 de cazuri, în urmă cu o săptămână.
Autorităţile au pus în discuţie în mod repetat neglijarea măsurilor preventive, inclusiv purtarea măştilor, şi nerespectarea distanţării sociale după relaxarea treptată, începând din mai, a măsurilor severe de carantină, aflate în vigoare din luna martie.
Unele voci critice acuză însă autorităţile, începând cu preşedintele Volodimir Zelenski, că au neglijat chiar ele măsurile preventive în timpul apariţiilor publice şi că nu au făcut nimic pentru pregătirea sistemului public de sănătate, aflat în ruină, în faţa accelerării pandemiei.
În total, această fostă republică sovietică a înregistrat de la începutul pandemiei 98.537 de cazuri de COVID-19, dintre care 2.184 soldate cu decese, la o populaţie de circa 40 de milioane de locuitori.
Criza sanitară se agravează în Ucraina - Peste 2100 de cazuri într-o singură zi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

594
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
594

3.452
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
3.452

85
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
85

1.005
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.005

791
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
791

855
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
855

58
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
58

1.359
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.359

741
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
741

1.528
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.528

69
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
69

969
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
969

683
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
683
















Comentează