Coordonatoarea de joc Cristina Laslo a semnat, luni, un contract cu echipa feminină de handbal Corona Braşov, la care va juca din vară, potrivit paginii de Facebook a clubului.
"Suntem onoraţi că am reuşit să o convingem pe Cristina că proiectul Coronei este unul serios, este de viitor şi că şi la Braşov se poate face performanţă la un nivel înalt. Cristina Laslo este o jucătoare tânără, inteligentă şi talentată, care în mod sigur va ajuta echipa din sezonul viitor. Avem nevoie la Corona de un nucleu de jucătoare care să readucă handbalul braşovean acolo unde merită să fie. Este important ca aceste fete să rămână să joace împreună o perioadă mai lungă, pentru că numai continuitatea ne poate ajuta să ajungem la performanţa pe care ne-o dorim", a spus preşedintele clubului, Liviu Dragomir.
Cristina Laslo este campioană mondială de junioare, medaliată cu bronz la Mondialul de tineret, când antrenor era chiar actualul antrenor al Coronei, Ioan Crăciun. Laslo a fost inclusă în echipa ideală la junioare şi tineret, fiind cel mai bun coordonator al competiţiilor. A ocupat locul 4 cu naţionala de senioare a României la Europeanul din decembrie. Cristina Laslo a mai jucat la Universitatea Cluj şi de doi ani evoluează la Buducnost Podgorica.
Cristina Laslo este al doilea transfer al Coronei, după ce echipa de sub Tâmpa a achiziţionat-o pe extrema stânga Ivona Pavicevic (Muntenegru). Şi-au prelungit contractele Georgiana Ciuciulete şi Marilena Neagu. Corona se va despărţi în vară în mod cert de extrema dreapta Laura Chiper, care a semnat deja cu CSM Bucureşti.
Cristina Laslo s-a transferat la Corona Brașov
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
19

22
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
22

51
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
51

83
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
83

31
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
31

48
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
48

78
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
78

204
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
204

140
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
140

18
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
18

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14

24
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
24

30
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
30
















Comentează