România nu îşi poate permite să nu adopte un set de măsuri care să sprijine capitalul privat şi populaţia, într-un moment de criză majoră, afirmă prim-vicepreşedintele PMP, Cristian Diaconescu potrivit Agerpres.
"Sistemul financiar-bancar din România ar trebui să fie mobilizat pentru a sprijini economia românească, altfel toţi vom avea de pierdut. Se impune de urgenţă un moratoriu privind plăţile ratelor scadente la creditele imobiliare şi ipotecare, precum şi în ceea ce priveşte creditele de capital de lucru ale IMM-urilor. Astfel, se va sprijini consumul şi se va evita intrarea în faliment a numeroşi operatori economici", a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, liderul PMP.
Potrivit lui Diaconescu, Guvernul trebuie să intervină şi să ofere garanţii suficiente sistemului financiar-bancar pentru ca acesta să poată susţine un astfel de demers.
"Este evident că autorităţile române trebuie sa facă toate eforturile necesare pentru a obţine sprijinul instituţiilor internaţionale pentru un astfel de mecanism. Există un precedent, în desfăşurare, în cazul Italiei. Autorităţile române trebuie să înţeleagă ca evitarea consecinţelor economice dezastruoase este la fel de importantă ca şi luarea măsurilor preventive în domeniul sanitar. Nu ne putem permite să întârziem nici măcar cu o zi luarea unor astfel de măsuri", conchide prim-vicepreşedintele PMP.
Cristian Diaconescu - România nu îşi poate permite să nu adopte un set de măsuri care să sprijine capitalul privat şi populaţia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
2

415
România va avea un nou drum de mare viteză care se va conecta cu viitorul Terminal 2 Otopeni. Licitația a fost lansată
415

1.242
Florin Cîțu anunță eșecul bugetului pe 2026: Ținta de deficit va urca la 7% și creșterea economică nu va exista
1.242

43
Victor Negrescu avertizează că agricultura românească se află în fața unei posibile crize
43

714
USR vrea sancţionarea lui Adrian Câciu pentru 'derapaje grave' de limbaj şi comportament. Deputatul și-a cerut deja scuze
714

3.483
Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă înainte de votul pe buget: Guvernul să se ocupe de reducerea prețului la carburanți
3.483

29
Preşedintele Nicuşor Dan va fi primit, astăzi, de Regele Philippe al Belgiei
29

1.996
VIDEO Ședința celor două camere ale Parlamentului în care se dă votul final pe bugetul României a început
1.996

4.886
Traian Băsescu îl torpilează pe Donald Trump pentru declarațiile despre războiul din Iran: 'Fabulație a chiriașului de la Casa Albă'
4.886

8.503
Avertismentul lansat de Adrian Năstase. S-ar putea întâmpla și în România: „E foarte riscant să calci pe un mușuroi, pentru că furnicile pot să migreze”
8.503

4.350
VIDEO Nicușor Dan dă un semnal foarte interesant: „Eu îmi doresc ca această majoritate parlamentară să continue mult timp de acum încolo, dar o să mai vedem”
4.350

4.882
VIDEO Succes diplomatic pentru România la Consiliul European anunțat de Nicușor Dan: „Există un paragraf la propunerea României”
4.882

5.708
VIDEO Senatorul Gheorghe Vela a fost sarea și piperul dezbaterilor pe buget: „La câtă simpatie am în sală, o să fiu președintele Camerei Deputaților sau al Senatului!”
5.708
















Comentează