Creștere explozivă a cazurilor COVID-19 în iulie. Peste 1.700 de cazuri noi

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 04-08-2025 17:28

Actualizat: 04-08-2025 20:28

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: 24K-Production / Alamy / Profimedia

Un număr de 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19) au fost înregistrate în luna iulie, în creştere cu 232% faţă de luna iunie, a informat luni Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Un număr de 442 dintre cazurile noi din ultima lună au fost la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare sau o altă reinfectare.

Potrivit sursei citate, s-au raportat şapte decese la persoane cu COVID-19, cinci bărbaţi şi două femei: patru din grupa de vârstă 70 - 79 ani şi trei la peste 80 ani, toţi având comorbidităţi asociate.

În luna iulie, au fost efectuate 860 teste RT-PCR şi 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară. Rata pozitivităţii a fost de 10,9%, în creştere cu 6,8% faţă de luna anterioară.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.586.193 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 69.266 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri