Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile, informează AGERPRES.
Praznicul mai este numit Cincizecimea deoarece se sărbătoreşte la cinzeci de zile de la Învierea Domnului.
Potrivit tradiţiei, în Ierusalim, în cea de-a cinzecea zi de la Învierea Domnului, Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se Biserica lui Hristos.
Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: "Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi". (Ioan 16, 7)
Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit".
Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, înzestrând Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.
După primirea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.
Prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.350
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
2.350

662
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
662

31
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
31

1.511
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
1.511

32
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
32

1.642
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.642

10.030
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.030

5.538
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.538

4.681
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.681

153
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
153

26
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
26

5.841
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.841

57
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
57

















Comentează