Guvernul scoţian intenţionează să redeschidă magazinele neesenţiale la sfârşitul lui aprilie, a anunţat marţi premierul Nicola Sturgeon, prezentând planul său "prudent" de ieşire progresivă din lockdown-ul impus de la începutul anului pentru combaterea pandemiei, informează AFP potrivit Agerpres.
Date fiind competenţele acordate guvernelor locale, cele patru naţiuni ale Regatului Unit îşi decid fiecare în parte abordarea în lupta împotriva pandemiei. Această chestiune are în Scoţia o importanţă cu totul particulară, cu mai puţin de două luni înainte de alegerile locale în care naţionaliştii pro-independenţă aflaţi la putere speră să înregistreze un succes care să deschidă calea către un nou referendum asupra independenţei.
În condiţiile în care lockdown-ul şi campania de vaccinare îşi fac simţite efectele, "noi vedem o ieşire", a subliniat Nicola Sturgeon în parlamentul din Edinburgh. Un plan mai detaliat va fi prezentat la mijlocul lui martie, însă premierul scoţian a trasat în faţa deputaţilor liniile mari ale acestui plan, fără a dezvălui un calendar "indicativ".
Intrată în lockdown la începutul lui ianuarie, la fel ca Anglia, Scoţia şi cei cinci milioane de locuitori ai săi vor reveni la sfârşitul lui aprilie la sistemul cu niveluri de alertă precedent.
Redeschiderea şcolilor, care a început parţial de luni, se va extinde începând cu 15 martie, potrivit planurilor guvernului local, înainte de ridicarea consemnului de a rămâne în locuinţe, începând din 5 aprilie.
Apoi, începând din 26 aprilie, premierul scoţian preconizează "o redeschidere importantă a economiei", ce le va permite magazinelor neesenţiale, hotelurilor, restaurantelor, sălilor de fitness şi saloanelor de coafură să-şi reia activităţile.
În Anglia, guvernul lui Boris Johnson prevede o redeschidere a magazinelor neesenţiale începând cu 12 aprilie, însă industria hotelieră şi a ospitalităţii va trebui să aştepte până pe 17 mai.
Guvernul scoţian s-a făcut de mai multe ori remarcat printr-o abordare mai prudentă, impunând de exemplu tuturor călătorilor care sosesc din străinătate o carantină obligatorie la hotel, în timp ce Anglia impune această măsură doar celor care sosesc dintr-o ţară clasată cu risc mai crescut.
Regatul Unit, cea mai lovită de pandemie ţară din Europa, a înregistrat peste 120.000 de morţi, dintre care aproape 7.000 în Scoţia.
COVID-19 - Scoţia intenţionează să redeschidă magazinele neesenţiale la sfârşitul lui aprilie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

105
VIDEO Gestul de ultim moment care i-a salvat viața noului lider din Iran: fiul său, soția și tatăl său au fost lichidați de SUA și Israel
105

2.320
Trump explodează după refuzul aliaților privind misiunea din Strâmtoarea Ormuz: 'Nu mai „avem nevoie” de asistenţa ţărilor NATO. NICIODATĂ NU AM AVUT!'
2.320

40
Donald Trump a anunţat marţi că îşi amână vizita în China
40

31
Keir Starmer, cu ocazia vizitei lui Zelenski la Londra: Ucraina nu trebuie să fie pierdută din vedere
31

5.091
De la Criza Rachetelor nu au mai existat asemenea tensiuni între Rusia și SUA: Kremlinul, reacție virulentă, după anunțul lui Trump
5.091

2.845
VIDEO Șantaj la nivel înalt? Viktor Orbán, mesaj ferm pentru Zelenski: 'Fără livrări de petrol pentru Ungaria? Fără bani pentru Ucraina! E simplu'
2.845

4.860
VIDEO Regele Spaniei face o declarație istorică și recunoaște unul dintre cele mai negre episoade din istoria omenirii
4.860

70
Sondaj: Majoritatea ruşilor încă regretă dispariţia URSS
70

4.319
Ambasadorul Rusiei la București face o serie de acuzații șocante la adresa României: 'Amenințarea nu vine de la Rusia, ci de la NATO'
4.319

233
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Marco Rubio a sunat la Tokyo și Seul imediat după apelul lui Trump
233

229
Şeful contraterorismului american, Joe Kent, a demisionat: Nu pot susține ”cu conştiinţa curată” războiul din Iran
229

92
Programul Alimentar Mondial: Conflictul din Iran ar putea împinge 45 de milioane de oameni la foamete acută până în iunie
92

278
Şoigu: Nicio regiune din Rusia nu este în siguranţă ca urmare a dezvoltării producţiei de drone ucrainene
278
















Comentează