Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Transport Public au aplicat, în perioada 6-12 iulie, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.360 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19, în staţiile şi garniturile de metrou.
"Din totalul de sancţiuni aplicate, 120 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020, 33 pentru abateri de la normele de convieţuire socială (Legea nr. 61/1991), iar 49 pentru alte abateri conform Legii nr. 150/2005 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor privind călătoria cu metroul, Legii nr. 33/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, aceste acţiuni vor continua, pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru menţinerea unui climat de linişte publică.
COVID-19 -Polițiștii au aplicat 169 de amenzi la metrou
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

469
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
469

2.076
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
2.076

475
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
475

1.414
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.414

61
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
61

1.163
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.163

4.305
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.305

5.688
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.688

1.929
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.929

3.800
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.800

2.470
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.470

2.543
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.543

3.326
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.326















Comentează