Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (16 WTA) a anunţat joi că a fost testată pozitiv la coronavirus şi că nu va putea participa la primul turneu de Mare Şlem al anului, în februarie, Australian Open, scrie Reuters.
Keys, care în februarie va împlini 26 de ani, a primit rezultatul pozitiv al testului chiar înainte de plecarea spre Melbourne, ea menţionând ulterior că s-a autoizolat la domiciliu.
''Sunt dezamăgită că nu voi putea juca la acest turneu, primul de Mare Şlem al anului, şi despre care ştiu că s-au făcut eforturi enorme pentru a putea fi organizat'', a scris Keys pe contul său de Twitter.
Aşa cum s-a anunţat, tenismanul britanic Andy Murray, fost lider mondial, a fost testat pozitiv la Covid-19, potrivit informaţiilor publicate joi de presa britanică, fapt care ar pune sub semnul întrebării participarea sa la turneul Australian Open, primul de Mare Şlem, care începe pe 8 februarie.
Scoţianul, de cinci ori finalist la Melbourne, ar trebui să ajungă în Australia cu unul dintre zborurile charter puse la dispoziţie de organizatorii turneului, dar Murray a intrat în carantină la domiciliul său. Campionul olimpic din 2012 nu are simptome grave şi speră să poată călători ulterior în Australia.
Jucătorii care participă la primul turneu de Mare Şlem al anului vor trebui să petreacă 14 zile în carantină înaintea competiţiei, amânată pentru perioada 8-21 februarie. Participanţii nu vor putea intra în Australia decât ''cu un test negativ la Covid-19 efectuat înaintea plecării sau cu o autorizaţie de călătorie, în cazul în care au avut Covid-19 şi s-au vindecat, însă la discreţia autorităţilor australiene'', au precizat organizatorii.
COVID-19 - Madison Keys ratează Australian Open
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

156
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
156

46
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
46

38
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
38

81
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
81

43
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
43

66
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
66

74
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
74

27
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
27

3.191
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.191

176
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
176

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

91
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
91

1.203
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.203

















Comentează