Compania farmaceutică americană Moderna a declarat miercuri că va solicita aprobarea utilizării vaccinului său împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi şase ani, după ce studiile clinice au arătat că vaccinul său este sigur şi a produs un răspuns puternic imunitar la această grupă de vârstă, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Două doze a 25 de micrograme administrate copiilor din această grupă de vârstă au generat niveluri de anticorpi similare cu nivelurile atinse în urma administrării a două doze de 100 de micrograme la tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.
Pe baza acestor date, Moderna a declarat că va depune cereri de autorizare la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi la alte autorităţi de reglementare în săptămânile următoare.
Rezultatele "sunt o veste bună pentru părinţii copiilor cu vârsta sub şase ani", a declarat directorul general al Moderna, Stephane Bancel, într-un comunicat. "Acum avem date clinice despre performanţa vaccinului nostru la copiii de şase luni până la adulţii mai în vârstă", a mai spus el.
Moderna a constatat însă o eficacitate relativ scăzută a vaccinului său împotriva infecţiilor, în condiţiile în care studiile sale clinice au fost realizate în timpul valului de cazuri provocat de varianta Omicron de coronavirus.
Eficacitatea vaccinului la copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi doi ani a fost de 43,7% şi de 37,5% la cei cu vârsta cuprinsă între doi şi şase ani.
Moderna, care afirmă că aceste niveluri sunt similare cu cele observate la adulţi, evaluează administrarea unei a treia doze pentru a creşte aceste niveluri.
La studiu au participat 11.700 de copii din Statele Unite şi Canada, dintre care 4.200 cu vârsta între doi şi şase ani şi 2.500 cu vârsta între şase luni şi doi ani.
Moderna a precizat că, după consultări cu FDA, va solicita, de asemenea, aprobarea a două doze de 50 de micrograme pentru copiii cu vârsta cuprinsă între şase şi 11 ani, şi îşi va actualiza cererea de aprobare pentru copiii între 12 şi 17 ani.
COVID-19 - Compania care a dezvoltat un vaccin pentru copiii de peste 6 luni
Articole Similare

0
O rachetă iraniană a lovit baza americană Al-Udeid din Qatar
0

54
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra Ucrainei, țintind cu precădere infrastructura energetică
54

666
Explozie de dezinstalări pentru ChatGPT după acordul cu armata SUA: ce i-a făcut pe utilizatori să renunțe peste noapte
666

177
Conflictul din Orientul Mijlociu, test pentru economia globală. Primul avertisment lansat de FMI
177

1.351
Cât va dura conflictul din Iran - Estimările israelienilor
1.351

3.450
A fost ales noul Lider Suprem al Iranului: Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei
3.450

1.676
Vučić avertizează: Europa va trăi 'iadul' dacă Strâmtoarea Hormuz se închide
1.676

45
Spaţiul aerian israelian va fi redeschis "treptat" începând din noaptea de miercuri spre joi
45

2.847
VIDEO Marco Rubio reacționează dur după incidentul din Dubai: 'Sediile sunt atacate în mod direct de un regim terorist'
2.847

6.515
Guvernul spaniol îi răspunde dur lui Donald Trump după anunțul privind ruperea relațiilor comerciale: Apel ferm la acordurile UE-SUA
6.515

1.504
VIDEO 'El Mencho', lordul drogurilor din Mexic, înmormântat într-un sicriu de aur. Zeci de oameni l-au condus pe ultimul drum
1.504

2.995
Moartea ayatollahului Ali Khamenei alimentează temerile lui Putin și declanșează două instincte puternice în Kremlin / Ce spun experții
2.995

250
Evoluție spectaculoasă în războiul din Iran - Israelul a desfășurat o operațiune la sol pe teritoriul iranian
250

















Comentează