Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, duminică seară, că a câştigat cel de-al patrulea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, potrivit numărătorii paralele făcute de organizaţia pe care o conduce.
"În primul şi în primul rând, aş vrea să mulţumesc cetăţenilor care au ieşit la vot şi care, după numărătoarea noastră paralelă, au votat pentru mine, în marea lor majoritate (...) Aşa cum am mai spus şi la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Covasna, care a fost săptămâna trecută, pot să afirm şi acum: că noi, în Consiliul Judeţean Covasna, indiferent de etnie, indiferent de coloratură politică, am lucrat pentru dezvoltarea judeţului. Şi asta este valabil şi pentru primarii din zona Buzaielor sau unde 99,99% sunt de etnie română, de unde aşa simt eu că o să primesc mai multe voturi decât data trecută, acum patru ani de zile (...) Desigur, asta înseamnă şi faptul că de 12 ani de zile, de când sunt la cârma judeţului, desigur, am avut dispute politice, pentru că aşa este viaţa, dar când era vorba de dezvoltarea localităţilor, de dezvoltarea judeţului în ansamblu, indiferent de naţionalitate, indiferent de etnie, indiferent de coloratură politică, întotdeauna am fost alături de cei care conduc localităţile, comunele judeţului", a declarat pentru AGERPRES Tamas Sandor.
Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna au mai candidat economistul Stelian Olimpiu Floroian (PNL) avocatul Sabin Calinic (PSD), deputatul Alexandru Teacă (PMP), inginerul proiectant Adrian Costea (Partidul Pro România), Gheorghe Şimon (ALDE), administratorul unui complex de alimentaţie publică, şi inginerul Balint Jozsef (Alianţa Maghiară din Transilvania).
Covasna: Tamas Sandor afirmă că a câştigat al patrulea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

675
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
675

2.075
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.075

751
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
751

1.188
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.188

60
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
60

573
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
573

1.925
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.925

970
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
970

1.414
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.414

1.944
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.944

3.485
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.485

4.377
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.377

1.753
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.753
















Comentează