Cotaţia aluminiului a atins joi un nivel record la Bursa de la Londra, depăşind maximumul atins în anul 2008, după ce agravarea crizei din Ucraina a creat noi riscuri la adresa aprovizionării pe o piaţă care înregistra deja un deficit pentru acest metal cu o largă utilizare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi într-o alocuţiune televizată surpriză o operaţiune militară în Ucraina pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării, în contextul în care există zeci de mii de militari ruşi desfăşuraţi de mai multe săptămâni la frontierele Ucrainei.
La bursa de metale de la Londra, LME, cotaţia aluminiului a crescut cu 2,9% până la 3.388 de dolari pe tonă.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a avertizat că Rusia va fi supusă unor "sancţiuni severe" după ce Vladimir Putin a ordonat operaţiunea militară. Aceasta creşte posibilitatea unor măsuri care ar afecta livrările ruseşti de materii prime precum petrol, gaze naturale, aluminiu şi nichel.
Exporturile ruseşti de aluminiu sunt responsabile pentru aproximativ 6% din producţia mondială iar riscurile că aceste livrări să fie afectat de posibile sancţiuni au stimulat creşterea preţului.
Cotaţia aluminiului a atins un nivel record la Bursa de la Londra, depăşind maximumul atins în anul 2008
București
8°C
Articole Similare

660
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
660

587
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
587

2.890
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
2.890

2.046
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.046

36
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
36

23
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
23

1.041
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.041

1.147
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.147

33
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
33

2.230
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.230

75
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
75

2.719
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.719

78
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
78

















Comentează