Pagubele provocate de războiul din Ucraina sunt pentru moment estimate la 100 de miliarde de dolari, potrivit evaluărilor preliminare, a anunţat joi Oleg Ustenko, consilier economic al preşedintelui ucrainean, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Estimări foarte preliminare pe care le-am efectuat (...) arată că valoarea activelor pe care le-am pierdut deja, care au fost distruse (de Rusia), se ridică la circa 100 de miliarde de dolari americani", a declarat el în cadrul unei conversaţii online cu Peterson Institute for International Economics (PIIE), un centru de reflecţie american.
Oleg Ustenko a estimat totuşi că sistemul financiar ucrainean a ieşit mai degrabă bine "ţinând cont de circumstanţele actuale", făcând referire la "o rată de schimb mai mult sau mai puţin stabilă".
"Circa 50% dintre întreprinderile noastre nu mai funcţionează şi cele care încă funcţionează nu sunt la 100% din capacităţi", a mai spus el.
Consilierul lui Volodimir Zelenski a mai subliniat că Ucraina trăieşte "un adevărat dezastru" care este mult "mai grav decât oricare dintre noi ne-am fi putut imagina".
De asemenea, el a evocat importanta muncă de reconstrucţie care va urma, în condiţiile în care drumuri, poduri, spitale au fost distruse.
Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru Ucraina.
Miercuri, Fondul Monetar Internaţional a aprobat, de exemplu, un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina şi s-a angajat să ajute efortul de reconstrucţie când războiul va fi terminat.
Costul războiului - Care este valoarea activelor pierdute de Ucraina
Articole Similare

276
Trump, 'demolatorul ordinii mondiale'. Avertismentul dur al raportului de securitate de la München
276

426
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Pe front are loc o reorganizare la nivel neoficial a armatei ucrainene
426

161
Horoscopul zilei de 12 februarie 2026. Peștii sunt împliniți din toate punctele de vedere. Vezi ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
161

953
Experții dezvăluie criza fără precedent care lovește industria imobiliarelor: Urmează falimente pe bandă rulantă!
953

204
Frauda alimentară persistă, chiar și în contextul îmbunătățirii tehnologiei: Care este motivul din spate
204

1.164
Macron cere ca UE să reia dialogul cu Rusia și lansează un avertisment sumbru: 'Dacă nu facem nimic, Europa va fi ștersă de pe pământ în cinci ani'
1.164

572
VIDEO Vocea care a trezit un faraon: Cum a povestit Howard Carter, la BBC, întâlnirea cu Tutankhamon după 3.300 de ani
572

535
Bruxellesul pune frână Meta: UE amenință cu măsuri provizorii după schimbarea politicii WhatsApp pentru asistenții AI
535

1.038
Un anestezist român care lucrează în Germania critică ideea lui Ilie Bolojan de a obliga medicii să lucreze în ţară: "Statul nu mai ştie să convingă şi încearcă să constrângă"
1.038

851
Vremea o ia razna în următoarele zile - De la ninsori și polei la 17 grade în câteva zile, apoi se răcește din nou
851

1.387
Soluția Rusiei după pierderea accesului la Starlink: Familiile prizonierilor de război
1.387

2.049
Un fost președinte râde cu "gura până la urechi" de clasa politică: Toți îl înjură pe Bolojan, nimeni nu vrea să-i ia locul / Ce tăieri ar fi făcut dacă ar fi fost premier
2.049

918
Război în Guvern pe banii din sănătate: Rogobete cere stoparea tăierilor lui Bolojan și trimite „contabilii” în ATI
918

















Comentează