Ciprul a înăsprit tonul şi a introdus amenzi usturătoare pentru turiştii străini care nu respectă regulile anticoronavirus la sosire, după ce un călător care a minţit cu privire la itinerariul său a fost testat pozitiv, informează marţi AFP potrivit Agerpres.
Zborurile comerciale spre insula din Marea Mediterană au fost reluate la începutul lui iunie. Pentru a combate epidemia de COVID-19, autorităţile cipriote le cer călătorilor, indiferent de ţara din care vin aceştia, să completeze înainte de sosire un formular ce conţine inclusiv itinerariul complet al călătoriei lor.
Fără acest formular, pasagerii vor trebui "fie să plătească o amendă de 300 de euro pentru a putea intra pe teritoriul cipriot, fie să se întoarcă în ţara din care vin", a anunţat luni într-un comunicat Ministerul Transporturilor din Cipru.
Majoritatea celor câtorva noi cazuri de coronavirus înregistrate în fiecare zi în Cipru sunt persoane sosite recent pe insulă.
Ciprul a împărţit ţările în mai multe categorii (A,B sau C) în funcţie de riscul de contaminare pe care îl reprezintă. Călătorii ce vin din ţări incluse în categoria B (Franţa sau Spania, de exemplu) trebuie să furnizeze, în afară de formularul de la sosire, un certificat care să ateste că au fost testaţi negativ pentru COVID-19 cu cel mult 72 de ore înainte de plecare.
Călătoriile din ţări din categoria C sunt limitate, în special la rezidenţii ciprioţi care trebuie să se izoleze la sosire.
"Recent, un călător a sosit în Cipru cu un formular de sosire prost completat, cu un zbor de provenienţă dintr-o ţară din categoria A, în timp ce ţara de plecare iniţială era una din categoria C", explică Ministerul Transporturilor cipriot. Acest călător "a notat informaţii greşite în ceea ce priveşte detaliile zborului său" şi a admis, după ce a fost testat pozitiv cu noul tip de coronavirus, că vine "iniţial dintr-o ţară din categoria C", adaugă ministerul.
Ciprul se prezintă ca o declaraţie de vacanţă sigură în plină pandemie. Insula mediteraneană a testat 10% din populaţia sa şi a înregistrat 1.022 de persoane bolnave de COVID-19, dintre care 19 decese.
Coronavirus - Ciprul a înăsprit tonul şi a introdus amenzi usturătoare pentru turiştii străini
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

456
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
456

24
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
24

932
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
932

44
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
44

42
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
42

5.276
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.276

15
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
15

1.849
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.849

2.620
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.620

6.504
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
6.504

154
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
154

3.351
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.351

5.901
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.901

















Comentează