Industria Horeca din România caută soluţii, împreună cu instituţiile statului, pentru a atrage mai mulţi angajaţi români, dar şi străini, în locaţiile din industria ospitalităţii, în condiţiile în care se confruntă, în continuare, cu o lipsă acută de forţă de muncă, a anunţat secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, asociaţia patronală RESTO Constanţa a organizat, vineri, o sesiune de dialog între operatori Horeca, membri ai asociaţiei - şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).
"Încă de dinainte de pandemie, industria noastră a semnalat nevoia majoră de forţa de muncă, dar pandemia a accentuat această nevoie, ceea ce ne-a reorientat către atragerea de angajaţi străini, în special (dar nu numai) din bazinul ţărilor asiatice. Numai că legislaţia ce guvernează acest proces de angajare a cetăţenilor străini este una care, din punctul nostru de vedere, trebuie modificată şi îmbunătăţită - inclusiv în interesul angajatorului român şi nu doar în cel al angajatului. Sunt însă şi multe aspecte legate de faptul că sunt termene mari de programare şi aşteptare pentru obţinerea dreptului de muncă şi a vizelor pentru intrarea în România pentru această categorie de personal", a menţionat Corina Martin, citată în comunicat.
Potrivit acesteia, odată intraţi în România, aceşti angajaţi sunt tentaţi să plece către alte ţări din UE, un alt aspect în dezavantajul antreprenorului român, care a suportat cheltuieli în vederea aducerii lor în România şi angajării lor, procesarea pentru obţinerea dreptului de muncă, a vizei, a permisului de şedere ş.a.m.d.
"Considerăm că trebuie să modificăm legislaţia muncii, astfel încât angajatorii din Horeca să poată să recruteze şi să angajeze mai uşor forţa de muncă din străinătate şi să nu trebuiască reluată, de la capăt, întreaga procedură, în cazul angajării în altă locaţie - din moment ce acel angajat se află deja în România, are deja drept de muncă şi ar renunţa, astfel, să părăsească România, către o altă ţară europeană, dacă simplificăm procedurile de reangajare în altă societate comercială. Ne dorim, de fapt, ca în locaţiile din industria ospitalităţii din România să avem suficientă forţă de muncă, integrată şi pregătită, pe măsura necesităţilor dezvoltării industriei", a mai spus secretarul general al FPIOR.
Corina Martin (FPIOR):Industria Horeca din România caută soluţii pentru a atrage mai mulţi angajaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

34
Mercedes-Benz face pasul spre viitor: O specialistă în inteligență artificială, numită în Consiliul de Supraveghere
34

1.766
România va produce blindate la standarde NATO. Industria românească de apărare se modernizează
1.766

1.657
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
1.657

69
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
69

47
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
47

3.597
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
3.597

30
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
30

20
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
20

100
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
100

45
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
45

1.209
Piața imobiliară, în picaj: numărul tranzacțiilor a scăzut dramatic. Ultimele date ANCPI
1.209

77
Comisia Europeană va modifica interdicţia UE privind vânzarea de automobile cu motoare pe combustie din 2035
77

36
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis mixt şedinţa de vineri
36





















Comentează