Un alt copac a căzut, miercuri, peste mai multe mașini din capitală, după ce, marți, un alt arbore a avariat două autoturisme și un gard, tot în Sectorul 1.
La data de 28.05.2025, în jurul orei 09.15, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă din sectorul 1, un copac a căzut pe 4 autovehicule parcate.
În urma evenimentului au rezultat exclusiv pagube materiale, fiind avariată și o conductă de gaze.
La acest moment sunt aplicate restricții de trafic pe str. Hagi Moscu Maria, pe ambele sensuri de mers, până la eliberarea părții carosabile.
De asemenea, proprietarii vehiculelor avariate au fost îndrumați la sediul Biroului Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor specifice.

































Comentează