Consiliera pe probleme europene a premierului susține, într-o postare pe Facebook, că alegerea Victoriei Stoiciu în funcția de vicepreședinte PSD este a doua cea mai bună veste de la Congresul social-democraților de sâmbătă. Ruxandra Ivan relatează cum Stoiciu a ajuns să îmbrățișeze convingerile politice de stânga subliniind că acesta este „adevărat spirit de familie, nu poleiala în care ne pozăm cu familia și punem pe facebook de sărbători”.
„Se miorlăie prin diverse locuri obscure ale netului că, vezi-doamne, progresista Victoria Stoiciu a devenit vicepreședinte PSD (în timp ce familista dna Firea nu a mai prins acest post). Ei bine, vreau să vă zic că aceasta e a doua cea mai bună veste de la congresul PSD (prima cea mai bună este candidatura lui Marcel Ciolacu la președinție. A treia cea mai bună e că în sfârșit PSD-ul a început să-i spună PNL-ului pe numele său adevărat: un partid care a rămas în viață exclusiv fiindcă i-am cărat noi în spate în tot anul care a trecut)”, susține consiliera.
Ruxandra Ivan susține că PSD se schimbă în bine.
„În sfârșit, ca să nu divaghez: Aveți mai jos povestea cristalizării convingerilor politice ale Victoriei. Ăsta este adevărat spirit de familie, nu poleiala în care ne pozăm cu familia și punem pe facebook de sărbători.
Victoria Stoiciu: ”Cum am devenit de stânga? Nu a fost un proces de devenire în care am evoluat din punctul A în punctul B. Nu a fost nici o revelație, care să ducă la o transformare peste noapte. Povestea stîngii mele e banală – pur și simplu mă știu de stânga de când mă țin minte, cu mult înainte să înțeleg ce e stânga și ce e dreapta.
Acest fapt se datorează, cred, istoriei familiei mele. Mama mea, pe care o iubeam foarte mult, provenea dintr-o familie de țărani săraci, în timp ce familia lui taică-meu era una de chiaburi. Bunică-mea, adică mama lui tata, era genul de soacră tartoriță, cam ca în „Soacra cu trei nurori” – o asuprea pe maică-mea, o punea să facă cele mai grele munci, îi drămuia mâncarea și o certa.
Își bătea mereu joc de orginea socială a maică-mi, de sărăcia familiei și a satului din care provenea, un sat „de pe deal”, spre deosebire de satul de răzeși în care se născuse familia lui taică-meu. În momentele în care se odihnea, bunică-mea obișnuia să viseze cu ochii deschiși și cu voce tare la vremurile bune de odinioară, de dinainte de puterea sovietică, la pământurile pe care le avusese, la stejarii de pe moșia ei, la vitele și caii pe care i le luaseră rușii.
Își amintea plină de satisfacție cum bravul jandarm român îi bătea măr pe cei din „pleava satului” când îi întâlnea noaptea pe drumurile din sat.
Pentru mine, primul gest de stânga a fost să intervin să iau apărarea maică-mi, să mă revolt împotriva unui sistem de valori care făcea din mama mea un membru al familiei de „mâna a doua”. Acest impuls, profund visceral, a fost fundamentul aderenței mele la stânga.
Lupta cu nedreptatea nu era o abstracție – însemna să-mi salvez mama de abuzuri și umilințe. Copil fiind, îmi amintesc cum uneori, serile, înainte de somn, îmi imaginam cum mor într-un război pentru o lume mai bună.
Știu, e morbido-amuzant ca la 7-8 ani să visezi la propriile funeralii. Dar până să ajung să citesc teorie de stânga – ceea ce s-a întâmplat relativ tardiv, după douăzeci de ani, stânga însemna pentru mine lupta cu opresiunea de orice fel. Era o stângă instinctivă, foarte romantică și tocmai de aceea și complet lipsită de un minim pragmatism.
„PSD-ul se schimbă. În bine”
Teoria de stânga a venit să completeze și să ofere un schelet rațional și științific acestui instinct primar. Teoria nu m-a transformat, doar a făcut ca stânga mea să fie mai articulată, mai pertinentă, m-a împins să caut și să găsesc soluții acolo unde înainte era doar revoltă pură. Jocul cu idei a ajuns o pasiune în sine.
Efortul de a înțelege mai bine realitatea, de a o documenta și prezenta în cifre sau sub forma unor fapte nedreptatea din lume a ajuns să reprezinte o parte importantă din stânga mea. Stânga a ajuns să însemne și reflecție, și nuanță, și provocare intelectuală, și inovare.
Dar nimic din toate astea nu ar exista, nu ar avea nici sens, nici vlagă, dacă pe fond, și azi ca și acum mulți ani, stânga nu ar însemna pentru mine efortul încrâncenat de a salva o ființă dragă de la abuz.”
PSD-ul se schimbă. În bine”, conchide Ivan.
Comentează