Premierul polonez Mateusz Morawiecki, desemnat de partidul Lege şi Justiţie (PiS), victorios la parlamentarele din octombrie, pentru un nou mandat în fruntea guvernului, a făcut cunoscută vineri componenţa noului său executiv, care va fi unul al "continuităţii", notează AFP potrivit Agerpres
Aprobat de comitetul politic al PiS (conservator naţionalist), noul cabinet condus de Mateusz Morawiecki, după ce va fi confirmat de parlament şi de şeful statului, nu prevede modificări majore, cu excepţia înfiinţării unui minister pentru Schimbările climatice şi unul al Trezoreriei, ale cărui competenţe erau până în prezent repartizate între diverse alte portofolii.
Majoritatea miniştrilor urmează să îşi păstreze posturile.
"Va fi în mare parte un guvern de continuitate", a declarat în faţa presei liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, considerat cel mai influent personaj de pe scena politică poloneză.
La rândul său, Mateusz Morawiecki a afirmat că guvernul său "va îndeplini toate promisiunile" făcute în timpul campaniei electorale care a precedat legislativele de la 13 octombrie.
PiS a făcut promisiuni oneroase de redistribuire socială care, pe termen lung, vor duce la "edificarea versiunii poloneze a statului bunăstării", potrivit declaraţiilor făcute de Jaroslaw Kaczynski.
Prim-ministrul urmează să fie desemnat oficial de preşedintele Andrzej Duda, şi el provenit din rândurile PiS, înainte de a a-şi prezenta programul şi a obţine aprobarea parlamentului unde conservatorii deţin majoritatea.
La alegerile parlamentare, conservatori naţionalişti ai lui Jaroslaw Kaczynski au reuşit să îşi păstreze majoritatea în camera inferioară, cu 235 de locuri din totalul de 460, devansând principala formaţiune de opoziţie, Platforma Civică (PO, centristă), care va dispune de 134 de deputaţi.
Conservatorii polonezi anunţă un guvern de continuitate
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

303
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
303

4
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
4

9
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
9

3.947
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.947

1.380
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.380

2.732
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.732

3.191
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.191

130
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
130

2.852
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.852

71
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
71

63
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
63

3.302
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.302

88
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
88
















Comentează