Solicitanţii de azil care susţin că au fost respinşi în Germania dar care au deja un loc de muncă sau sunt într-un program de şcolarizare ar trebui să aibă şansa de a obţine drept de reşedinţă pe termen lung, consideră cei mai mulţi dintre germanii respondenţi ai unui sondaj de opinie, informează miercuri dpa prreluată de Agerpres.
Sondajul, realizat de Institutul de cercetări Insa la solicitarea tabloidului german Bild, a arătat că 58 la sută dintre respondenţi ar fi în favoarea acordării dreptului de reşedinţă în aceste situaţii, în timp ce 31 la sută sunt împotrivă. Patru la sută au afirmat că nu susţin expulzările în general.
Aşa-zisa schimbare de linie înseamnă că refugiaţii ale căror cereri de azil au fost respinse, dar care s-au dovedit între timp bine integraţi în cultura germană şi pe piaţa muncii, ar trebui să aibă posibilitatea de a rămâne în Germania.
Businessul german şi cei care au interese în economie s-au plâns în repetate rânduri de faptul că solicitanţii de azil care sunt educaţi sau pregătiţi profesional şi integraţi pe piaţa muncii continuă să fie expulzaţi.
Conform unui sondaj de opinie majoritatea germanilor susțin acordarea dreptului de reșediță imigranților care au un loc de muncă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

592
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
592

3.699
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
3.699

38
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
38

60
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
60

32
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
32

2.055
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.055

1.819
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.819

2.005
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.005

99
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
99

2.956
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.956

229
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
229

27
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
27

2.736
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.736
















Comentează