Republica Cehă le-a cerut marţi partenerilor săi din Uniunea Europeană şi din NATO să expulzeze diplomaţi ruşi, pentru a susţine astfel Praga în confruntarea sa cu Moscova, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Ministrul de externe ceh Jan Hamacek a anunţat că îl va convoca miercuri pe ambasadorul Rusiei la Praga, Aleksandr Zmeevski, pentru a-l informa despre o reacţie suplimentară a Cehiei după expulzarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj, decizie luată sâmbătă şi la care Moscova a răspuns cu expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.
''Facem apel la o acţiune colectivă a ţărilor din UE şi din NATO de a recurge la expulzări, din solidaritate'', a declarat şeful diplomaţiei cehe.
Apelul intervine în contextul în care Praga a acuzat serviciile secrete ruse de orchestrarea unei explozii mortale pe teritoriul ceh în 2014, presupuşii autori fiind identificaţi ca fiind aceiaşi cu cei suspectaţi de Londra în dosarul otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal, în 2018.
Premierul ceh Andrej Babis a declarat că incidentul în care două persoane au murit a fost ''un atac terorist fără precedent pe teritoriul'' Cehiei.
Diplomaţii vizaţi de expulzare şi-au părăsit luni posturile de la ambasada Rusiei şi de la reprezentanţa cehă.
Ministrul de externe ceh Jan Hamacek a declarat că va protesta contra a ceea ce Praga consideră a fi un răspuns disproporţionat din partea Rusiei. ''Este logic ca dacă Republica Cehă ia noi măsuri, ambasadorul Rusiei să fie primul prevenit'', a subliniat el.
Mai mult, Hamacek s-a declarat gata să expulzeze toţi diplomaţii ruşi de la Praga. ''Sunt pregătit pentru orice. Chiar pentru a lega relaţii plecând de la zero. Ceea ce semnifică faptul că i-am retrimite pe toţi la ei acasă'', a scris demnitarul ceh pe Facebook.
Citând un raport al serviciilor de informaţii, guvernul ceh a afirmat sâmbătă că agenţi ai GRU, direcţia de informaţii militare rusă, au fost implicaţi în explozia de la un depozit de muniţii la Vrbetice (estul Republicii Cehe), în urmă cu şase ani şi jumătate.
Această deflagraţie a cauzat moartea a două persoane şi a provocat pagube materiale importante.
La rândul său, poliţia cehă a anunţat că este în căutarea a doi bărbaţi cu paşapoarte ruseşti emise pe aceleaşi nume cu ale suspecţilor în dosarul tentativei de otrăvire cu Noviciok a agentului dublu rus Serghei Skripal la Salisbury, în Marea Britanie, în anul 2018.
Explozia de la Vrbetice a avut loc în 2014, an în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, decizie urmată de un conflict între forţele armate ucrainene şi rebelii din estul Ucrainei susţinuţi de Moscova.
În ceea ce o priveşte, Uniunea Europeană a indicat luni seară că va oferi ''sprijin deplin şi solidaritate'' Republicii Cehe, Bruxellesul declarându-se ''profund neliniştit de repetarea sistematică a comportamentelor nocive şi periculoase ale Rusiei în Europa''.
Conflict diplomatic între Cehia și Rusia - Guvernul de la Praga cere sprijinul aliaților
Articole Similare

352
VIDEO O navă care se îndrepta spre Portul Constanța a eșuat în Bosfor: Autoritățile turce intervin
352

1.307
Ungaria aruncă în aer marele proiect REPowerEU: Oamenii lui Orban fac jocul Rusiei, împotriva intereselor UE
1.307

15
Marea Britanie a expulzat un diplomat rus ca măsură de reciprocitate
15

42
Uniunea Europeană taxează dur Rusia. Interzice importurile a două metale rare, extrem de căutate și cerute
42

61
Scandalul Jeffrey Epstein zguduie familia regală britanică: "Sunt la dispoziţia ta, căsătoreşte-te cu mine”
61

21
Ierusalim: Drumul de pelerinaj către Muntele Templului, vechi de 2.000 de ani, este deschis publicului după ani de săpături
21

32
Urșii polari dau peste cap toate previziunile. Sunt mai grași și mai sănătoși decât se prognoza
32

34
Noua ordine mondială în viziunea lui Dimitri Medvedev: Noi centre de putere/ Ar fi apăsat butonul nuclear?
34

31
VIDEO Start puternic pentru "Melania”. Documentarul a înregistrat încasări record
31

28
Dimitri Medvedev, noi declarații controversate: ”Europa m-a surprins mult”
28

11
Dosarul Jeffrey Epstein este doar pentru presă - De ce se consideră Donald Trump ”absolvit”
11

19
Cancerul colorectal, principala cauză de deces la persoanele sub 50 de ani – avertismentul specialiștilor
19

26
Fost ministru de externe peruan, decedat într-un spital penitenciar din Brazilia
26

















Comentează