Concert extraordinar de Crăciun cu prezenţa unor artişti ai Operei Naţionale din Iaşi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-12-2025 11:40

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ aduce melomanilor parfumul sărbătorilor de iarnă, prin organizarea, pe 19 decembrie, a Concertului extraordinar intitulat "Ecouri de iarnă", potrivit Agerpres.

Protagoniştii concertului sunt soprana Adriana Iacob, basul Ştefan Linu, pianistul Ciprian Oloi şi violonista Alexandra Ioana Honciuc, artişti care au evoluat pe scena Operei Naţionale din Iaşi, potrivit reprezentanţilor centrului.

Debutul programului conţine creaţii de Tiberiu Brediceanu, Ion Runcu, Eugen Doga, George Enescu, George Grigoriu şi Pascal Bentoiu.

Auditoriul va fi purtat, ulterior, prin universul folcloric rafinat al lui Béla Bartók, prezent în concert cu "Dansurile ţărăneşti", precum şi cu trei colinde româneşti interpretate într-o manieră originală.

Partea a doua a serii va aduce în prim-plan atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă, prin alăturarea colindelor româneşti şi a partiturilor internaţionale.

Întregul spectacol va fi îmbogăţit de proiecţii vizuale, fragmente de voice-over şi momente instrumentale: solo de vioară şi pian din creaţia lui George Enescu şi Béla Bartók.

Spectacolul va avea loc pe 19 decembrie, de la ora 18:00, în sala "Calistrat Hogaş" a Consiliului Judeţean Neamţ, iar intrarea este liberă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri