Comunitatea internaţională a promis marţi aproximativ 1,4 miliarde de dolari pentru a ajuta ţările din Caraibe să se recupereze după trecerea devastatoarelor uragane Irma şi Maria şi pentru a-şi ameliora protecţia în faţa unor noi catastrofe naturale, relatează EFE, conform agerpres.ro.
Suma a fost anunţată marţi la încheierea unei reuniuni organizate de Comunitatea Caraibilor (Caricom) şi de Naţiunile Unite la New York. "A fost un moment istoric pentru regiunea Caraibilor", a asigurat preşedintele Caricom şi prim-ministru al insulei Granada, Keith Mitchell.
La reuniune, în afară de reprezentanţii naţionali, au participat şi personalităţi internaţionale, inclusiv fostul preşedinte american Bill Clinton.
Secretarul genera al ONU, Antonio Guterres, a reamintit uriaşele distrugeri provocate de trecerea acestor uragane în insule precum Dominica sau Antigua şi Barbuda.
În aceste naţiuni insulare, pe lângă pierderea a numeroase veţi, se estimează că cele două uragane au produs pagube în valoare de 1,1 miliarde de dolari şi pierderi economice de 400 de milioane.
Guterres a subliniat că ţările cele mai vulnerabile la dezastre trebuie să aibă acces la finanţare pentru a se putea proteja în faţa acestor pericole.
"Asemeni unei familii globale, avem obligaţia morală să-i sprijinim pe cei afectaţi", a insistat şi preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak.
Comunitatea internaţională promite 1,4 miliarde de dolari pentru a ajuta ţările din Caraibe, devastate de uragane
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

222
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
222

242
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
242

1.199
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.199

695
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
695

696
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
696

304
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
304

1.015
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.015

71
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
71

1.222
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.222

87
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
87

2.380
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.380

829
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
829

2.024
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.024
















Comentează