Acordul de pace propus de americani pentru a opri războiul dintre Rusia și Ucraina provoacă tensiuni foarte mari. Americanii își doresc ca ucrainenii să-și dea acordul pentru a semna tratatul de pace până de Ziua Recunoștinței, adică până pe 27 noiembrie. În același timp, europenii se opun modificării cu forța a granițelor Ucrainei și avertizează asupra pericolului ca ucrainenii să-și înjumătățească armata.
Secretarul armatei SUA, Dan Driscoll, i-a informat pe ambasadorii NATO, în cadrul unei întâlniri avute la Kiev vineri, după discuțiile cu Zelenski și o convorbire telefonică avută cu Trump.
„Niciun acord nu e perfect, dar e mai bine să fie încheiat mai devreme decât mai târziu”, le-a comunicat Driscoll diplomaților din țările NATO.
Atmosfera întâlnirii a fost descrisă drept una „sumbră”.
Termen limită dat de Trump lui Zelenski
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, într-un interviu radiofonic, că joia viitoare, când Statele Unite sărbătoresc Ziua Recunoştinţei, este un termen limită rezonabil pentru ca Ucraina să accepte propunerea sa de plan de pace pentru încheierea războiului cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
"Am avut multe termene limită, dar dacă lucrurile merg bine, eşti înclinat să le extinzi. Însă credem că joi este un termen adecvat", a spus Trump la Fox News Radio, vorbind despre termenul pe care i l-a dat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se pronunţe asupra proiectului de plan de pace în 28 de puncte avansat de SUA.
Precizarea sa vine după ce agenţia Reuters şi publicaţia Washington Post au relatat, citând surse anonime, că Statele Unite i-au transmis lui Zelenski un ultimatum până pe 27 noiembrie, de Ziua Recunoştinţei, să accepte planul, în caz contrar riscă să piardă sprijinul SUA, adică Washingtonul va sista transferurile de echipamente militare şi informaţii către Kiev.
Europenii se opun principalelor puncte din planul lui Donald Trump
Planul unilateral al SUA de a pune capăt războiului din Ucraina „este o bază care va necesita muncă suplimentară”, au declarat sâmbătă liderii occidentali reuniţi în Africa de Sud pentru summitul G20, relatează The Guardian.
Liderii principalelor ţări europene, dar şi ai Canadei şi Japoniei, au precizat într-o declaraţie comună:
"Suntem clari în privinţa principiului că frontierele nu trebuie modificate prin forţă.
De asemenea, suntem îngrijoraţi de limitările propuse pentru forţele armate ale Ucrainei, care ar face ca această ţară să fie vulnerabilă la viitoare atacuri".
Declaraţia comună, emisă de Consiliul European la summitul G20, precizează următoarele:
"Salutăm eforturile continue ale SUA de a aduce pacea în Ucraina.
Proiectul iniţial al planului în 28 de puncte include elemente importante care vor fi esenţiale pentru o pace justă şi durabilă. Considerăm, prin urmare, că proiectul este o bază care va necesita muncă suplimentară.
Suntem gata să ne angajăm pentru a asigura durabilitatea păcii viitoare. Suntem clari în ceea ce priveşte principiul că frontierele nu trebuie modificate prin forţă. De asemenea, suntem preocupaţi de limitările propuse pentru forţele armate ale Ucrainei, care ar face ca această ţară să fie vulnerabilă la viitoare atacuri.
Reiterăm că punerea în aplicare a elementelor referitoare la Uniunea Europeană şi la NATO ar necesita consimţământul membrilor UE şi, respectiv, al NATO.
Profităm de această ocazie pentru a sublinia sprijinul nostru ferm şi continuu faţă de Ucraina. Vom continua să coordonăm îndeaproape cu Ucraina şi cu SUA în zilele următoare".
Liderii UE se vor reuni luni în cadrul summitului UE-Africa de la Luanda pentru a discuta propunerea de pace elaborată de SUA pentru Ucraina, a anunţat sâmbătă preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
„Proiectul american al planului în 28 de puncte include elemente importante care vor fi esenţiale pentru o pace justă şi durabilă”, a precizat Costa într-o postare pe X. „Suntem pregătiţi să ne implicăm pentru a asigura că pacea viitoare va fi durabilă. Am invitat toţi cei 27 de lideri ai UE la o reuniune specială privind Ucraina, care va avea loc luni, în marja summitului UE-UA de la Luanda.”
Americanii și ucrainenii vor negocia în Elveția
Ucraina va purta în curând negocieri cu Statele Unite în Elveţia pentru a discuta planul preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia, a anunţat sâmbătă un înalt oficial ucrainean, conform AFP şi Reuters, citate de agerpres.ro.
"În zilele următoare, vom lansa consultări în Elveţia între înalţi oficiali ucraineni şi americani cu privire la posibilii parametri ai unui viitor acord de pace", a transmis pe Facebook Rustem Umerov, şeful Consiliului de Securitate al Ucrainei.
"Ucraina abordează acest proces cu o înţelegere clară a intereselor sale. Este vorba de o nouă etapă în dialogul care durează de câteva zile şi care îşi propune în primul rând armonizarea viziunii noastre pentru următorii paşi", a adăugat el.
"Apreciem participarea părţii americane şi disponibilitatea acesteia pentru discuţii substanţiale", a mai scris Umerov. El a editat postarea, fără a oferi niciun motiv, după ce o versiune anterioară preciza că discuţiile vor avea loc "cu participarea partenerilor europeni".
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat sâmbătă un decret de înfiinţare a delegaţiei care va fi responsabilă de participarea "la procesul de negocieri cu Statele Unite şi alţi parteneri internaţionali ai Ucrainei, precum şi cu reprezentanţii Rusiei".
Conform decretului, delegaţia va fi condusă de mâna dreaptă a lui Zelenski, şeful cancelariei prezidenţiale, Andrii Iermak, şi îi va include, printre alţii, pe Rustem Umerov, şefii serviciilor de securitate şi informaţii şi şeful Statului Major General. Va fi o delegaţie în esenţă militară.
Vineri, Zelenski a respins planul american de a pune capăt celor aproape patru ani de invazie rusă şi a afirmat că va încerca să sugereze soluţii alternative Washingtonului. Textul este privit cu îngrijorare la Kiev, deoarece reiterează mai multe cerinţe majore formulate de Rusia.
Planul include concesii teritoriale din partea Ucrainei şi o reducere a dimensiunii armatei sale, dar oferă şi garanţii de securitate occidentale pentru Kiev.
Donald Trump şi Vladimir Putin, la rândul lor, au făcut presiuni asupra lui Zelenski pentru a accepta acordul.


































Comentează