Anul viitor, peste 7.000 de companii bulgare intenţionează să facă concedieri, o creştere de aproape 37% a numărului de firme forţate să-şi restrângă şi să-şi reducă forţa de muncă, se arată într-un studiu realizat de Agenţia de Muncă, informează Novinite, conform AGERPRES.
Anul trecut, 12.600 companii au reportat reduceri similare ale numărului de angajaţi.
Cele mai afectate sectoare sunt comerţul, transport şi industria ospitalităţii, responsabile pentru 37,2% dintre aşteptatele concedieri, urmate de administraţia publică, educaţia, îngrijirea sănătăţii şi serviciile sociale, cu 15%. De asemenea, industria va fi semnificativ afectată.
Pentru angajaţii bulgari, cele mai valoroase aptitudini sunt autocontrolul şi disciplina, competenţele în comunicare şi lucrul în echipă, precum şi capacitatea de a rezolva problemele, se arată în studiul realizat de Agenţia de Muncă.
În plus, raportul arată că firmele din Bulgaria vor avea nevoie anul viitor de aproape 262.000 de muncitori şi specialişti. În 17 din 28 regiuni, necesarul de forţă de muncă depăşeşte numărul şomerilor înregistraţi, cel mai mare decalaj fiind în Varna, unde sunt aproape cinci locuri de muncă pentru un şomer. Varna este urmată de Sofia şi Burgas, fiecare cu aproape patru locuri de muncă pentru un şomer. Cel mai redus impact al deficitului de angajaţi se înregistrează în Vidin, Razgrad şi Targovishte.
Cei mai căutaţi sunt: profesorii, asistentele medicale, şoferii, inginerii mecanici, farmaciştii şi conferenţiarii.
Găsirea de angajaţi calificaţi continuă să reprezinte o problemă dificilă pentru angajatori, ponderea companiilor care se confruntă cu dificultăţi urcând de la 63,8% în 2023 la 66,7% în 2024. Lipsa calificărilor necesare sau educaţia sunt o problemă în 43,1% dintre cazuri.
Companiile din Bulgaria plănuiesc concedieri masive în 2025
Explorează subiectul
Articole Similare

289
Cum să economisești combustibil la un drum lung: Poți salva câte doi litri de carburant la fiecare 100 de kilometri
289

657
Apărarea, după SAFE: UE caută bani noi și pârghii financiare pentru următoarea etapă
657

4.794
Bancnota veche pe care o caută colecționarii. O poți avea și tu în sertar, iar valoarea ei ajunge la 8.000 de lei
4.794

55
Acțiunile din tehnologie scad, investițiile lui Buffett cresc
55

2.328
Românii dau testul anduranței în fiecare lună: Un adult are nevoie de minim 4.000 de lei pentru un trai decent, deși câștigă puțin peste 2.500
2.328

3.938
VIDEO Cine e în spatele Bitcoin? Trilionarul Dan Peña spune că, dacă am ști, am vinde rapid
3.938

128
Un muncitor a murit după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcţie
128

3.581
Dezastru la pensii, confirmat oficial: Statul greșește calculele, pensionarii rămân fără bani luni de zile
3.581

59
Grupul MOL intenționează să îşi extindă reţeaua de restaurante Fresh Corner în regiune, în afara benzinăriilor
59

4.162
Piața muncii se schimbă: Salarii mai mari la privat, dar angajații cer mai mult
4.162

1.826
VIDEO Imagini spectaculoase de pe cel mai provocator tronson al autostrăzii care străpunge Carpații: Cel mai dificil lot intră într-o nouă etapă
1.826

73
Val de amenzi ANPC, în valoare de peste 6,66 milioane de lei
73

1.427
Jackpot sau capcană pentru investitori? Un economist de top spulberă mitul îmbogățirii din aur și argint
1.427

















Comentează