Colonelul Azali Assoumani, ex-pucist, a fost ales preşedinte al Uniunii Comorelor (ţară insulară din Oceanul Indian) la încheierea unor alegeri prezidenţiale parţiale organizate în secţiile de votare unde cel de-al doilea tur de scrutin a fost marcat de violenţe, indică rezultate provizorii date publicităţii joi de către Comisia electorală, relatează AFP.
Colonelul Assoumani a obţinut 2.271 de voturi, faţă de 1.308 pentru rivalul său, candidatul care îşi încheie mandatul, Mohamed Ali Soilihi. El şi-a consolidat astfel avansul pe care-l obţinuse după cel de-al doilea tur al prezidenţialelor din aprilie, potrivit rezultatelor.
Cel de-al doilea tur de scrutin din 10 aprilie a fost marcat de mai multe acte de violenţă, inclusiv distrugerea urnelor, în principal la Anjouan, una dintre cele trei insule ale Uniunii Comorelor. Curtea Constituţională a ordonat atunci organizarea unor alegeri parţiale, care au avut loc miercuri în 13 secţii de votare, toate situat în Anjouan.
Colonelul Assoumani, care a mai ocupat funcţia supremă în stat în perioada 1999-2006, s-a clasat pe primul loc la cel de-al doilea tur de scrutin, dar nu l-a devansat pe principalul său adversar, Mohamed Ali Soilihi, decât cu 2.000 de voturi.
Rezultatele provizorii ale acestor alegeri parţiale, care se vor adăuga primelor rezultate, îi vor permite lui Assoumani să rămână pe primul loc.AGERPRES
Comore: Colonelul Azali Assoumani, ex-pucist, a fost ales preşedinte al ţării (rezultate provizorii)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

171
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
171

25
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
25

1.138
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.138

2.491
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
2.491

1.560
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.560

1.948
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.948

1.283
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.283

1.984
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.984

626
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
626

3.338
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.338

1.392
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.392

1.519
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.519

1.364
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.364
















Comentează