Comisia Europeană a autorizat două vaccinuri anti-COVID-19 care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta virusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa, a anunţat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, prin intermediul unui mesaj publicat vineri pe Twitter, informează DPA.
Anunţul a fost făcut la doar o zi după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat aceste vaccinuri adaptate, care au fost produse de alianţa Pfizer-BioNTech şi compania Moderna.
Comisia Europeană a luat decizia de a autoriza cele două vaccinuri la câteva ore după recomandarea formulată de EMA, a precizat Stella Kyriakides.
"Alte autorizări ar trebui să urmeze în scurt timp, pentru a începe campaniile de vaccinare în statele membre", a adăugat ea, vineri.
În comunicatul publicat joi, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), al cărei sediu se află la Amsterdam, a făcut următoarele precizări: "Aceste vaccinuri sunt versiuni adaptate ale vaccinurilor Comirnaty (produs de Pfizer-BioNTech) şi Spikevax (produs de Moderna) pentru a combate subvarianta BA.1 de Omicron, pe lângă tulpina originală de SARS-CoV-2".
Deşi subvarianta BA.1 înregistrează o scădere a răspândirii sale, inclusiv în Germania, autorităţile sanitare europene consideră că noile vaccinuri vor oferi o protecţie mai bună (în comparaţie cu vaccinurile iniţiale - n.r.) şi împotriva subvariantei BA.5, în prezent dominantă în Europa, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Comisia Europeană a dat OK-ul pe noile vaccinuri anti-COVID recomandate de EMA
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
0

135
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
135

464
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
464

1.499
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
1.499

1.405
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.405

1.258
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.258

1.391
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.391

997
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
997

974
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
974

2.652
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.652

2.290
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.290

2.334
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.334

880
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
880

















Comentează