Clubul Paris Saint-Germain a anunțat luni transferul tânărului Dro Fernandez de la Barcelona

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-01-2026 06:14

Article thumbnail

Sursă foto: Meczyki.pl

Clubul Paris Saint-Germain a anunțat luni transferul tânărului Dro Fernandez de la Barcelona, informează Mediafax.

„Paris Saint-Germain are plăcerea să anunțe semnarea lui Dro Fernandez”, au transmis campionii din Ligue 1 într-un comunicat.

„Mijlocașul spaniol în vârstă de 18 ani, care va purta numărul 27, a semnat un contract valabil până în 2030”, a precizat PSG.

PSG nu a precizat suma plătită, însă presa spaniolă a relatat că parizienii au achitat puțin peste clauza de reziliere de șase milioane de euro, indicând o sumă de 8,2 milioane de euro.

Pedro Fernández Sarmiento, poreclit „Dro”, originar din Galicia, în nord-vestul Spaniei, a ajuns la academia La Masia în 2022. La nivelul primei echipe a Barcelonei a bifat opt meciuri.

„După aproape patru sezoane de neuitat, astăzi trebuie să iau una dintre cele mai dificile decizii din viața mea: să-mi iau rămas-bun de la clubul care mi-a fost casă în ultimii ani”, a scris Dro pe Instagram.

La începutul lunii ianuarie, antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, s-a declarat dezamăgit de decizia lui Dro de a pleca, tehnicianul german subliniind că dacă cineva vrea să joace la Barca, trebuie să o facă „100% cu toată inima” și să „trăiască pentru aceste culori”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri