Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat, recent, o decizie cu impact major pentru toate grupurile de companii care operează în Europa. În cauza C-726/23 – SC Arcomet Towercranes SRL, instanța europeană a stabilit că ajustările de prețuri de transfer între firmele din același grup nu sunt doar simple înregistrări contabile, așa cum erau tratate adesea până acum, ci pot reprezenta operațiuni supuse TVA-ului.
Decizia CJUE din 4 septembrie 2025, ridică semne de întrebare și deschide un nou front în relația dintre fiscalitatea internațională și taxele indirecte. Pentru companiile multinaționale, obișnuite să trateze separat problematica prețurilor de transfer de cea a TVA-ului, hotărârea vine ca un „wake-up call”.
Ce sunt prețurile de transfer?
Atunci când o companie are filiale în mai multe țări, profiturile pot fi „mutate” dintr-un stat în altul prin modul în care se stabilesc prețurile interne – de exemplu, cât plătește filiala românească pentru servicii de management primite de la compania-mamă din Belgia. Pentru a preveni abuzurile, legislația internațională și recomandările OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) impun ca aceste tranzacții să fie făcute „la preț de piață” – adică la fel cum s-ar desfășura între două companii independente.
Dacă filiala câștigă prea mult sau prea puțin față de acest „standard de piață”, grupul poate face ajustări prin facturi de regularizare – așa-numitele „true-up” sau „true-down adjustments”.
Până acum, multe companii considerau că aceste ajustări sunt doar operațiuni contabile interne, fără implicații în materie de TVA. Cazul Arcomet arată însă că realitatea juridică și fiscală e mult mai complexă.
Cum a apărut litigiul?
Arcomet România, parte a unui grup belgian specializat în închirierea de macarale, avea un contract prin care societatea-mamă, Arcomet Belgia, îi furniza servicii de suport operațional. În schimb, filiala română se angaja să dețină echipamentele și să desfășoare activitatea de închiriere și vânzare pe piața locală.
Mecanismul era unul ingenios: profitul filialei era „reglat” anual astfel încât să rămână într-o marjă stabilită. Dacă marja depășea 2,74%, Arcomet Belgia emitea o factură către Arcomet România. Dacă era sub -0,71%, se întâmpla invers.
În perioada verificată de Fisc, filiala românească a avut mereu un profit peste prag, așa că societatea-mamă a emis facturi în fiecare an. Arcomet România a aplicat mecanismul de taxare inversă și a dedus TVA. Doar că autoritățile fiscale au refuzat deducerea, pe motiv că nu erau prezentate suficiente dovezi privind serviciile efectiv prestate.
De aici, disputa a ajuns la CJUE, care a fost întrebată două lucruri esențiale:
Dacă facturile de ajustare a profitului reprezintă plata pentru servicii (și deci intră în sfera TVA), sau sunt doar simple ajustări contabile între companii afiliate.
Dacă autoritățile fiscale pot cere documente suplimentare, pe lângă factură, pentru a justifica dreptul de deducere a TVA-ului.
Ce a decis CJUE?
Curtea a tranșat clar: aceste sume reprezintă contrapartida unor servicii și intră în sfera TVA.
„Există un raport juridic între Arcomet Belgia și Arcomet România, cu prestații reciproce, iar plata este legată direct de serviciile furnizate”, notează CJUE. Faptul că remunerația este calculată în funcție de marja de profit nu rupe această legătură. Important este că criteriile sunt prestabilite și nu arbitrare.
Cu alte cuvinte, chiar dacă metoda de calcul este mai sofisticată, în esență este vorba despre același mecanism de quid pro quo pe care se bazează TVA-ul: cineva furnizează un serviciu, iar altcineva plătește pentru el.
În ceea ce privește deducerea TVA, Curtea a precizat că autoritățile fiscale pot solicita documente suplimentare pentru a verifica dacă serviciile au fost efectiv prestate. Totuși, cerințele trebuie să fie necesare și proporționale. Fiscul nu are dreptul să refuze deducerea pe motiv că serviciile nu erau „oportune” sau „necesare” din punct de vedere economic. Singurul criteriu este dacă au fost efectiv prestate și dacă au legătură cu activitatea taxabilă.
Ce înseamnă asta pentru companii?
Decizia marchează o schimbare de paradigmă. Multinaționalele nu mai pot trata prețurile de transfer și TVA ca două domenii complet separate. Orice ajustare de profit între entități afiliate poate declanșa obligații de TVA.
Un expert fiscal comentat pentru presa belgiană spunea: „Această hotărâre închide o portiță pe care mulți o foloseau. Companiile vor trebui să fie mult mai atente: fiecare factură de ajustare poate atrage discuții privind TVA-ul”.
De asemenea, se ridică o întrebare practică: ce se întâmplă dacă, într-un an, filiala primește servicii de suport, dar profitul ei e sub prag și nu se emite nicio factură? Într-un astfel de scenariu, serviciile ar putea să nu fie considerate taxabile din perspectiva TVA, tocmai pentru că nu există o remunerație efectivă.
România, pe primul plan
Cazul a pornit din România, dar impactul este european. Orice grup de firme care lucrează cu ajustări de prețuri de transfer trebuie să-și regândească procedurile. În același timp, inspectorii fiscali primesc un argument puternic în controalele viitoare.
„Decizia Arcomet marchează sfârșitul unei ere în care prețurile de transfer și TVA puteau fi tratate ca domenii complet separate”, notează CJUE.
Concluzia
Pentru companiile din România și din întreaga Uniune Europeană, hotărârea CJUE în cazul Arcomet e un semnal de alarmă: documentația de prețuri de transfer nu mai e suficientă, trebuie dublată de o analiză atentă a implicațiilor TVA.
Grupurile multinaționale care vor reuși să integreze cele două domenii – fiscalitatea directă și cea indirectă – vor fi mai bine pregătite. În schimb, cele care continuă să le trateze separat riscă să se confrunte cu ajustări, penalități și litigii.
Mesajul central al deciziei este simplu, chiar dacă impactul este complex: atunci când există servicii reale și o plată, indiferent de modul sofisticat de calcul, operațiunea intră în sfera TVA.
Comentează