Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat, miercuri, Planul judeţean de rezilienţă a reţelei sanitare faţă de recrudescenţa COVID-19, care stipulează atât numărul de paturi alocate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, cât şi rolul fiecărui spital în valul al patrulea al pandemiei.
Potrivit planului, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe, care are un număr total de 595 de paturi şi este cea mai mare unitate medicală din judeţ, va continua să asigure asistenţă medicală atât pacienţilor COVID, cât şi non-COVID, iar cele 20 de paturi ATI de care dispune vor fi împărţite egal între aceştia.
"Asistenţa medicală într-o serie de specialităţi este asigurată numai de Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Fogolyan Kristof' Sfântu Gheorghe, celelalte spitale având posibilităţi limitate atât ca spaţii disponibile, cât şi în ceea ce priveşte personalul (număr mic de medici/specialităţi, 1-2 linii de gardă), dar şi necesitatea asigurării serviciilor medicale atât pentru cazuistica COVID, cât şi pentru cea non-COVID, astfel că numai Spitalul Judeţean de Urgenţă are posibilitatea alocării de paturi ATI pentru activitatea COVID. Se poate concluziona că, în judeţul Covasna, Spitalul Judeţean de Urgenţă este indispensabil în asigurarea serviciilor medicale atât pentru pacienţii COVID, cât şi pentru pacienţii non-COVID şi va trebui să deservească întreg judeţul pentru tratarea cazurilor mai complicate", se arată în planul aprobat de CJSU Covasna.
În acest plan se arată şi că SJU va asigura 50 de paturi pentru pacienţii cu COVID-19 la secţia de Boli Infecţioase.
"În aceste condiţii, numărul maxim de paturi ATI care pot fi alocate pentru activitatea COVID este de 10, celelalte 10 urmând să deservească activitatea non-COVID. Acestea vor fi alocate în funcţie de necesarul care se manifestă la nivelul judeţului. Iniţial au fost trei, în prezent sunt cinci, urmând să crească la 10 în cazul creşterii numărului cazurilor care necesită acest lucru. Va mai asigura opt paturi pentru pacienţii COVID la secţiile chirurgicale şi 50 de paturi (23 + 27) la secţia Boli infecţioase", se arată în document.
Potrivit acestuia, celelalte spitale aflate în Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna, vor sprijini activitatea non-COVID a Spitalului Judeţean, prin preluarea cazurilor ce depăşesc capacitatea acestuia, iar pe partea de COVID vor prelua cazurile cu forme simple şi medii, dacă va fi cazul.
Astfel, Spitalul municipal Târgu Secuiesc a prevăzut 38 de paturi pentru cazurile de COVID cu gravitate medie, Spitalul din Baraolt nouă paturi pentru patologia uşoară, iar Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna - 50 de paturi pentru patologia uşoară şi medie, cu precădere asociată cu boli neurologice şi cardiace.
Potrivit autorităţilor, în judeţul Covasna se înregistrează la ora actuală 147 cazuri de COVID-19 active, incidenţa fiind de 0,65 la mia de locuitori, 80 dintre acestea fiind în municipiul Sfântu Gheorghe.
CJSU Covasna a aprobat Planul judeţean de rezilienţă a reţelei sanitare faţă de recrudescenţa COVID-19
Articole Similare

387
Începe bătălia pentru cea mai vânată funcție: Candidații la șefia DNA
387

559
Tradiții și obiceiuri de Dragobete: Motivul pentru care sărbătoarea românească este diferită față de Valentine's Day
559

51
Copiii care consumă mai puțin zahăr au un risc mai mic de infarct la maturitate (studiu)
51

52
Se micșorează Luna: Vom fi direct afectați de noile transformări?
52

2.265
FOTO Incident monumental la Târgu Jiu: fragment dintr-o bancă de piatră a ansamblului lui Brâncuși s-a desprins
2.265

2.262
Alertă pe DN 1 - Locuitorii de pe o rază de 800 de metri au fost evacuați, după ce o cisternă cu caz s-a răsturnat în județul Sibiu
2.262

1.620
Noi descoperiri șocante la "ferma groazei": încă trei cadavre de animale au fost descoperite
1.620

75
Accident rutier pe DN 1: un microbuz cu şase pasageri a intrat într-un autoturism
75

45
UBB a alocat peste 40 de milioane de lei pentru susţinerea financiară a studenţilor în perioada 2023-2025
45

1.517
Se deschide pușculița Guvernului: Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici / De pachetul anti-sărăcie vor beneficia 2,8 milioane de vârstnici
1.517

60
Scandal într-un local din Dâmbivița: șapte bărbați au fost reținuți
60

43
Bătaie în fața unui local din Sighetu Marmației: A fost solicitată poliția
43

54
Ce NU e, de fapt, postul: explicația Patriarhului Daniel
54

















Comentează