Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ construieşte cu 9,7 milioane de lei, fonduri nerambursabile, o centrală de producere a energiei electrice din surse regenerabile, a declarat marţi, preşedintele instituţiei, Daniel Vasilică-Harpa.
Acesta a precizat că a fost finalizată procedura de achiziţie şi a semnat contractul pentru realizarea investiţiei finanţată prin Programul "Fondul pentru Modernizare", potrivit Agerpres.
Proiectul presupune realizarea unei centrale fotovoltaice în comuna Dragomireşti, cu o putere instalată de 2,2 MW, care va contribui la acoperirea unei părţi din consumul de energie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
"Este o investiţie care înseamnă costuri mai mici pentru funcţionarea spitalului, resurse folosite mai eficient şi direcţionarea economiilor către ceea ce contează cel mai mult: servicii medicale mai bune pentru pacienţi. În acelaşi timp, este un pas important spre utilizarea energiei curate şi reducerea dependenţei de surse tradiţionale, cu impact pozitiv pe termen lung pentru comunitate", a subliniat preşedintele CJ Neamţ.
Termenul de finalizare al proiectului este 31 decembrie.




























Comentează