România se numără printre primele ţări din lume care vine cu soluţii aplicate pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19, prin programul "Din grijă pentru copii", care va oferi servicii psihologice gratuite, dar şi acces la formare şi resurse pentru specialişti şi părinţi pentru a gestiona nevoile psihoemoţionale ale celor mici, a declarat premierul Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Premierul a precizat că un proiect de ordonanţă de urgenţă privind programul "Din grijă pentru copii" ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare.
"Mă bucur să anunţ că România se numără printre primele ţări din lume care vine cu soluţii aplicate pentru copii în contextul pandemiei de COVID 19. Lucrările comitetului pentru elaborarea Programului Naţional de Suport pentru Copii, în contextul pandemiei de COVID-19, 'Din grijă pentru copii', au fost finalizate, iar ordonanţa de urgenţă care va fundamenta acest program urmează să fie adoptată de guvern (...) cred că săptămâna viitoare. (...) Este un proiect la care eu ţin foarte mult şi mă bucur că am reuşit să-l avem într-un timp atât de scurt ", a declarat Florin Cîţu, marţi, la evenimentul de prezentare a proiectului de act normativ pentru implementarea Programului Naţional "Din grijă pentru copii".
Premierul a precizat că măsurile din acest program sunt rezultatul a zeci de întâlniri şi şedinţe ale grupurilor tehnice de lucru care au adus la aceeaşi masă experţi din instituţiile publice şi societatea civilă, precum şi reprezentanţii părinţilor şi copiilor.
"Tocmai de aceea am încredere că proiectul este unul foarte bun şi va fi un succes. (...) Am spus de mai multe ori că sănătatea românilor este o prioritate, iar acest program acordă o atenţie specială. Este cu atât mai important în contextul în care ne aflăm, pandemia, restricţiile, izolarea, toate acestea i-au afectat pe cei mici, iar efectele se pot întinde pe termen mediu şi lung, tocmai de aceea programul vine într-un moment mai mult decât potrivit, copiii vor avea acces la servicii psihologice gratuite acolo unde este nevoie. Pe de altă parte, specialiştii şi părinţii vor avea acces la formare şi resurse pentru a gestiona nevoile psihoemoţionale ale copiilor", a declarat Cîţu.
Premierul a subliniat că programul nu cuprinde doar măsuri ce ţin de creşterea rezilienţei copiilor, ci şi de creşterea capacităţii de intervenţie în cazurile de violenţă împotriva copiilor.
"Vom avea cele mai noi soluţii de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor. Din grijă pentru copii, România va avea un sistem informatic performant, cu programe de cyber forensics pentru analizare, sortare, profilare şi decriptare a materialelor online cu caracter abuziv. Cred că această dimensiune a proiectului este foarte importantă, în condiţiile în care tot mai mulţi copii sunt familiarizaţi cu mediul online, copiii trebuie protejaţi mereu, oriunde", a mai afirmat Cîţu.
Cîțu: România se numără printre primele ţări din lume care vine cu soluţii aplicate pentru copii în contextul pandemiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

154
Dezvăluiri din 'era șarlatanilor': înainte să ajungă pe cartofi prăjiți și burgeri, ketchupul s-a vândut în farmacii ca și medicament
154

23
Administrația prezidențială va găzdui marți o nouă ediție a proiectului "România în Lumină"
23

210
Horoscopul zilei de 30 martie 2026. Capricornii experimentează o energie foarte semnificativă săptămâna aceasta. Află ce se întâmplă cu zodia ta
210

81
21 de locuinţe au fost distruse în incendiul din Turda: Au fost asigurate spaţii temporare de cazare pentru zeci de persoane rămase fără adăpost
81

1.400
FOTO Accident spectaculos în Prahova. O mașină a ajuns pe acoperișul unei case
1.400

41
FOTO Doi frați minori din județul Constanța, dispăruți de acasă: Poliția cere sprijinul populației
41

1.389
Explozie de interes pentru mașinile electrice: românii fug de diesel pe fondul incertitudinilor din energie
1.389

3.588
Dacă ai asta în congelator, să-ți pregătești portofelul! Crește factura la electricitate cu 15%
3.588

89
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
89

2.854
Incident bizar cu un tren ajuns pe un traseu greșit - Dosar penal în cazul care putea genera o tragedie la Galați
2.854

254
VIDEO Explozie puternică într-un bloc din Caracal: O femeie a fost rănită; 25 persoane au fost evacuate
254

81
VIDEO Accident grav în Dâmbovița: Trei persoane, între care și un copil, au fost rănite
81

2.262
Minor de 17 ani, traficant de droguri în Capitală: Ce au găsit polițiștii în locuința sa
2.262
















Comentează