Circuitul Daytona International Speedway din Florida se va transforma în teren de fotbal pentru a găzdui, în premieră, un meci din Liga profesionistă de fotbal feminin (NWSL), care va fi combinat cu un spectacol de muzică urbană, pentru a sărbătorii Ziua Independenţei Statelor Unite, pe 4 iulie, informează EFE, citat de Agerpres.
Legendarul circuit de curse din oraşul Daytona Beach (nord-estul Floridei), gazda cursei Daytona 500 din Campionatul NASCAR, va găzdui pe 2 şi 3 iulie Daytona Soccer Fest, care va combina spectacole muzicale, fotbal profesionist, camping, fotbal freestyle, turneu de pescuit, teqball (o combinaţie între fotbal şi tenis de masă) şi focuri de artificii.
Evenimentul central de duminică 3 iulie va fi meciul de fotbal feminin din NWSL, care va avea loc la ora locală 20:00 între echipele Orlando Pride din Florida şi Louisville FC din Kentucky.
Pentru aceasta, în interiorul Daytona International Speedway va fi construit un teren de fotbal profesionist, un lucru fără precedent în istoria circuitului de curse, după cum au subliniat într-un comunicat comun proprietarul circuitului şi producătorul Torneos, o companie din industria divertismentului.
În afara partidei din NWSL, pe 3 iulie se va disputa şi un Meci al Legendelor, de la ora locală 15:00, în care campioni mondiali şi legende ale fotbalului se vor înfrunta pe terenul creat special în interiorul circuitului.
Printre starurile aşteptate la acest joc se vor număra francezul David Trezeguet şi argentinianul Javier Mascherano, foştii jucători ai echipelor Juventus Torino, respectiv FC Barcelona, alături de alte nume cunoscute ale sportului cu balonul rotund precum Juan Sebastian Veron, Gaizka Mendieta, Mikael Silvestre, Augusto Fernandez, Juan Francisco Torres, Miguel Angel Moya, Pavel Pardo şi Claudio Pizarro.
Circuitul Daytona International Speedway din Florida se va transforma în teren de fotbal, de Ziua Independenţei Statelor Unite
București
5°C
Articole Similare

15
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
15

16
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
16

3.302
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.302

5
Atletico Madrid – Getafe 1-0
5

12
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
12

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

56
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
56

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

109
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
109

73
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
73
















Comentează